În maxim o săptămână corturile din curtea spitalului vor fi înlocuite cu containere încălzite

In aceasta perioada destul de dificila pentru sistemul sanitar care se se lupta f[r[ încetare cu inamicul invizibil COVID-19,este nevoie de susţinere totala din partea autoritaţilor.
Preşedintele CJ, Corneliu Ştefan a anunţat ca din partea CJ exista toata deschiderea pentru Spitalul Judeţean de Urgenţa Târgovişte şi va sprijini toate solicitarile pe care actuala conducere le-a înaintat şi le va înainta catre CJ. In maxim o saptamâna, preşedintele CJ, Corneliu Ştefan spera sa înlocuiasca corturile din curtea spitalului cu containere încalzite, pentru toţi dâmboviţenii care vor avea probleme în aceasta perioada: ” În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în acest an, pentru cheltuieli de funcţionare, a alocat suma de 1.239 mii lei, bani care au fost utilizaţi pentru materiale, echipamente de protecţie şi medicamente în perioada starii de urgenţa şi, tot din bugetul CJD, eşalonat – diferenţa de 4.739.210, suma pe care SJUT a cheltuit-o în aceasta perioada. Totodata, s-au virat catre unitatea dâmboviţeana şi alte sume, reprezentând investiţii pentru refacerea instalaţiilor tehno-termice din centrala termica, în valoare de 321.300 lei, şi cota de 10% din partea CJD – pentru achiziţionarea deaparatura medicala în valoare de 207.168 mii lei. Pâna la finalul anului, vom mai vira catre SJUT, pentru cheltuieli de funcţionare, 30 mii lei; dupa discuţiile pe care le-am avut de când am preluat mandatul de preşedinte, am sprijinit spitalul judeţean cu 70 de paturi, aşa cum am anunţat. In maxim o saptamâna sper sa înlocuim corturile din curtea spitalului cu containere încalzite, pentru toţi dâmboviţenii care vor avea probleme în aceasta perioada. (…) Din partea CJD exista toata deschiderea pentru SJUT; vom sprijini toate solicitarile pe care actuala conducere le-a înaintat şi le va înainta catre noi şi ne vom da tot concursul în aceasta perioada dificila pentru noi toţi”, a declarat preşedintele CJD, Corneliu Ştefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acord de cooperare interinstituţională între CJ Dâmboviţa şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, s-a întâlnit la sediul forului administrativ judeţean, cu preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultura Dâmboviţa, Valentin Calcan, pentru a stabili o strategie comuna de dezvoltare a mediului de afaceri dâmboviţean, dar şi a liniilor de acţiune pentru susţinerea viitoarei staţiuni de interes naţional […]