În Lista de medicamente compensate şi gratuite au fost introduse încă două molecule noi

La sfârşitul săptămânii trecute s-a aprobat o Hotărâre de Guvern pentru introducerea condiţionată în Lista de medicamente compensate şi gratuite a două molecule noi, care vor face obiectul unor contracte cost-volum şi cost-volum-rezultat.
Moleculele nou introduse sunt destinate pentru tratamentul inovativ al Hepatitei C şi al cancerului de prostată. Astfel, numărul moleculelor nou introduse anul acesta în Lista de medicamente compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, a ajuns la 37 şi asigură tratamente inovative destinate mai multor arii terapeutice, precum: leucemii, boli cardiovasculare, scleroză multiplă amiotrofie spinală, spondilită ankilozanta, diabet zaharat, fibroză pulmonară idiopatică, angină pectorală cronică, etc.
„În acest an, am modificat listele de compensate şi gratuite de 3 ori, chiar dacă legislaţia prevede cel puţin o corecţie pe an. Pacienţii noştri au dreptul la tratament inovativ de ultimă generaţie. Pentru a asigura accesul la tratamente inovative unui număr cât mai mare de pacienţi, luăm în calcul încheierea unor noi contracte cost-volum, urmând ca, după ce definitivăm Lista de medicamente esenţiale, să introducem necondiţionat în Listă unele molecule esenţiale”, a declarat Sorina PINTEA, ministrul Sănătăţii. Hepatita C reprezintă o problemă de sănătate publică, iar Guvernul este preocupat să ia toate măsurile necesare în lupta cu această afecţiune, în concordanţă cu recomandările OMS.
Începând cu data de 1 septembrie, România va asigura a treia etapă de tratamente fără interferon, în cadrul căreia pacienţii cu hepatita C vor beneficia de trei scheme de tratament, în urma încheierii unor contracte cost – volum -rezultat. Astfel, pacienţii vor beneficia de tratamente personalizate, iar schema de tratament adecvată şi durata tratamentului (între 8 şi 24 săptămâni) va fi decisă de medicul curant în funcţie de starea clinică şi particularităţile fiecărui pacient în parte.
Noua etapă de tratament fără interferon pentru hepatita cronică virală C va ţinti un număr de 13.000 pacienţi eligibili, din care:
– 12.100 pacienţi cu fibroză F1, F2, F3 şi F4 (ciroză compensată);
– 750 pacienţi cu fibroză F4 şi ciroză decompensată;
– 100 pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, indiferent de gradul de fibroză;
– 50 pacienţi cu transplant hepatic şi de alte organe solide, indiferent de gradul de fibroză.
De asemenea, pentru un acces mai facil la noile terapii, au fost desemnate două noi centre, Piteşti şi Bacău, în care se vor putea iniţia şi monitoriza aceste tratamente de medici cu experienţă în domeniu. Numărul total al centrelor este de 13: Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş, Piteşti şi Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Poliţiştii din Dâmboviţa au demarat o campanie de prevenire a furturilor din autovehicule

Structura de prevenire a criminalităţii şi poliţiştii de proximitate de la Poliţia Municipiului Târgovişte au organizat o campanie de conştientizare şi responsabilizare a posesorilor de autoturisme, pentru prevenirea furturilor din autovehicule. Pornind de la premisa că există situaţii care pot favoriza producerea unei infracţiuni şi că, printr-o conduită preventivă, se […]