Published On: lun, apr. 6th, 2015

În Cartierul de bulgari Matei Voievod din Târgovişte, Lăzăriţa, obicei unic de Florii

lazaritaDuminică, 5 aprilie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui lisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori. Pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban. În sâmbăta dinaintea Floriilor, adică pe 4 aprilie, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Şi astăzi fetele din Cartierul de bulgari Matei Voievod din Târgovişte merg cu LAZĂRIŢA! Este un colind cu origini precreştine care se practică numai în comunităţile de bulgari, înclusiv în cartierul de bulgari din municipiul Târgovişte. Grupuri de câte cinci sau şase fete, cu vârsta de până la 12 ani, colindă din casă în casă, obiceiul semnificând revenirea la viaţă a naturii, precum cea a lui Lazăr, care a înviat din morţi. Fetele primesc ouă, mere, covrigi, dar şi bani. Fetele aduc fiecărei gospodării Cartierul de bulgari Matei Voievod din Târgovişte în care intră vestea învierii lui Lazăr şi, totodată, vestea venirii primăverii. Localnicii spun că cei care nu vor primi Lazăriţa în curte nu vor avea parte de belşug în anul acela, iar colindul este obligatoriu pentru bunăstarea comunităţii. Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii. Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>