În 22 de localităţi au fost raportate pagube produse de secetă, grindină şi alunecări de teren

Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora: „Prefectura Dâmboviţa trebuie să intervină şi să trimită o comisie care să inventarieze pagubele produse de grindină”, facem următoarele precizări:
Potrivit art. 19, alin 2) din HG 557/2016 privind managementul tipurilor de risc: ” La nivel local, transmiterea operativă a datelor şi informaţiilor privind monitorizarea pericolelor, a riscurilor specifice şi a efectelor situaţiilor de urgenţă se asigură de către structurile teritoriale subordonate, aflate sub autoritatea sau în coordonarea autorităţii responsabile implicate în acţiunile de răspuns pentru tipul de risc produs, către centrele judeţene/zonale de conducere şi coordonare a intervenţiei, centrele operaţionale din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi centrul operativ cu activitate permanentă al autorităţii responsabile”.
În cazul de faţă, pentru fiecare tip de risc (secetă pedologică, alunecări de teren, inundaţii, grindină etc.), Comitetele

Locale pentru Situaţii de Urgenţă sunt organele care colectează şi transmit operativ (24 ore) datele referitoare la fenomenele periculoase produse pe raza UAT-ului, iar în urma primirii acestor rapoarte, prefectul emite ordinul pentru constituirea comisiei în vederea constatării şi evaluării pagubelor produse.
Asigurăm pe această cale pe toţi locuitorii judeţului Dâmboviţa şi pe toţi reprezentanţii autorităţilor locale că Instituţia Prefectului judeţului Dâmboviţa are ca prioritate evaluarea pagubelor produse populaţiei şi agricultorilor, indiferent de tipul de fenomenul manifestat iar comisiile de evaluare se vor deplasa în teren în cel mai scurt timp, după primirea raportului operativ de la nivelul autorităţii locale.
În acest context, până în prezent, au fost emise 22 de ordine pentru 22 de localităţi (14 ordine pentru seceta pedo-logică, 2 ordine pentru alunecări de teren şi 6 ordine pentru grindină), activitatea comisiilor de evaluare a pagubelor fiind în curs de desfăşurare la acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Preşedintele FRB, Horia Păun: "Titlurile se câştigă pe teren"

Pandemia de COVID-19 a paralizat sportul planetar şi, fireşte, activitatea baschetbalistică din România nu a făcut excepţie. în condiţiile în care, după mai bine de două luni de pauză, încă nu se conturează o dată clară la care autorităţile vor permite reînceperea antrenamentelor şi competiţiilor de baschet, Federaţia Română de […]