Published On: joi, feb. 13th, 2020

Importanţa utilizării numărului unic de urgenţă 112

În data de 11 februarie 2020, specialişti din cadrul structurilor de comunicare şi prevenire de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa şi Inspectoratul de Jandarmi Dâmboviţa, împreună cu reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului judeţul Dâmboviţa şi ai Filialei Dâmboviţa a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, au prezentat copiilor de la Şcoala Gimnazială „prof. Paul Bănică” din municipiul Târgovişte noţiuni de bază şi recomandări privind utilizarea numărului unic de urgenţă 112.
Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa a peste 120 de copii şi cadre didactice, aceştia fiind încântaţi de prezenţa agenţiilor specializate care intervin atunci când sunt solicitate prin numărul unic 112.
Participanţii au aflat informaţii esenţiale ce trebuie transmise în momentul în care apelează serviciul 112, au fost prezentate care sunt situaţiile pentru care se apelează, mai exact situaţiile în care le este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea, ordinea publică sau privată ori

mediul.
La finalul activităţii, copiii au fost bucuroşi să afle informaţii de la personalul operativ prezent şi au vizitat cu interes autospecialele de intervenţie ale pompierilor, poliţiei şi jandarmeriei.
Ulterior, s-a desfăşurat o altă activitate de informare la Clubul Pensionarilor din Târgovişte unde, cei 44 de seniori, au fost informaţi cu privire situaţiile pentru care se apelează serviciul 112, fiind

abordate şi alte subiecte referitoare la prevenirea incendiilor, furturile din locuinţe, siguranţa persoanei şi prevenirea faptelor de corupţie, la această activitate fiind prezenţi, pe lângă specialişti de la pompieri, poliţie şi jandarmerie, specialişti din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa.
Acţiunile de informare şi prevenire sunt derulate pentru a creşte gradul de informare în rândul copiilor şi a bătrânilor privind siguranţa personală şi pentru a conştientiza că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>