Implicare şi responsabilitate pentru proiectul „Fiecare copil merită o poveste”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a găzduit o întâlnire cu directorii unităţilor şcolare care au în subordine învăţământul preşcolar din judeţ, întâlnire în cadrul căreia Asociaţia OvidiuRo va prezenta programul pilot de lectură în grădiniţe „Fiecare copil merită o poveste”. Programul este deja lansat în judeţul nostru şi scopul întâlnirii este de identifica, împreună cu directorii, modalităţile prin care aceştia pot susţine educatorii şi maximiza impactul acţiunilor care încurajează accesul la cărţi şi dezvoltarea vocabularului pentru copiii de vârstă preşcolară.
Programul „Fiecare copil merită o poveste” este implementat de Asociaţia OvidiuRo la nivel naţional şi presupune oferirea de resurse educaţionale – în special cărţi ilustrate pentru copii – şi formarea de profesori de învăţământ preşcolar, cu scopul de a creşte calitatea educaţiei preşcolare în fiecare judeţ.
În judeţul Dâmboviţa, peste 500 de profesori de învăţământ preşcolar urmează să fie formaţi, până la finalul anului, în metode de predare centrate pe dezvoltarea vocabularului, iar 2000 de copii vor primi Prima Carte pentru acasă – două dintre intervenţiile prin care, în parteneri-at cu OvidiuRo, ISJ îşi propune să pună bazele unei infrastructuri pentru educaţie preşcolară de calitate, capabile să se dezvolte din ce în ce mai mult, în timp, în special în mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

EURES România: 2.231 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.231 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Spania – 971 locuri de muncă: 950 muncitor necalificat în agricultură – cules căpşuni, 6 muncitor necalificat în agricultură, 5 mecanic (reparare autovehicule cu remorcă), 4 tehnician turbine eoliene, 2 muncitor […]