Published On: vin, mart. 15th, 2019

Iluminat public pe DJ 714 – Zănoaga – Bolboci – Cheile Tătarului – Peştera – Padina, cu finanţare prin PNDL

nichiduta.ro

Prin Hotărârea Guvernului nr. 107/15.03.2018, privind aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, Zona Peştera -Padina, comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, a fost atestată ca staţiune turistică de interes national, fapt pentru care se impune realizarea unei reţele de iluminat public, de-a lungul drumului judeţean DJ 714, în zona de siguranţă a acestuia, pe traseul Zănoaga, Bolboci, Cheile Tătarului, Peştera, Padina, comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa.
Zona studiată dispune de un potenţial însemnat în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului montan, mai ales al turismului legat de sporturile de iarnă. In prezent, pe amplasamentul studiat nu există reţea de iluminat public în zona drumului judeţean, această situaţie determinând un grad scăzut al siguranţei circulaţiei rutiere dar şi pietonale.
In acest sens, a fost elaborată documentaţia tehnică aferentă obiectivului (faza Studiu de fezabilitate), fiind recepţionată, la nivelul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, conform procesului verbal nr. 19532/03.10.2018.
Menţionăm că pentru acest obiectiv, Consiliu Judeţean Dâmboviţa a depus o solicitare în vederea finanţării acestuia prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Valoarea totală a investiţiei este de 3.947.582 lei (fără T.V.A.), echivalentul a 852.186 euro, din care Construcţii-montaj = 3.377.860 lei (fără T.V.A.), echivalentul a 729.197 euro (1 euro = 4,6323 lei – curs BNR din 11.09.2018);
Sursa de Finanţare: Buget Local, Buget de Stat (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) şi alte surse legal constituite.
INDICATORI TEHNICI:
* racord 20 kV subteran pentru racordarea PTA 1;
* racord 20 kV aerian pentru racordarea PTA 2 şi PTA 3;
* posturi de transformare pentru alimentarea cu energie electrica a reţelei de iluminat public:
3 buc. proiectate (+ PTA existente –
4 buc);
* lungimea reţelei de iluminat public: cea . 12 km (11.980 m);
* estacade pentru traversarea cursurilor de apă/pârâiaşe/râpe: 9 buc;
* stâlpi metalici de iluminat public: 320 buc;
* corpuri de iluminat cu LED : 358 buc;
* puncte de aprindere : 7 buc;
* grup de măsură a energiei electrice BMPT 25A:7buc.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro