Iluminat public cu LED-uri, în comuna Voineşti

iluminat-public-voinestiComuna Voineşti investeşte în modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public. Pe lângă un confort sporit pentru cetăţeni, această invetiţie aduce şi economie la bugetul local ca urmare a consumului mic pe care îl au lămpile LED. În anul 2015 s-a realizat modernizarea iluminatului public în satul Voineşti, au fost montate deja sute de lămpi economice. Acum a venit rândul satelor Manga, Mânjina, Suduleni, Izvoarele şi Lunca unde se montează 262 lămpi pe LED ce sunt garantate timp de doi ani de către furnizor, spun autorităţile locale.
„Este vorba despre un proiect amplu prin care dorim să modernizăm şi să extindem reţeaua de iluminat public la nivelul întregii comune. Acum se lucrează în satele Manga, Mânjina, Suduleni, Izvoarele şi Lunca. Proiectul este executat în proporţie de 80%, iar în zilele următoare îl vom finaliza”, a declarat Claudiu Popa, vicepri-marul comunei Voineşti.
În anul 2017, se va moderniza iluminatul public şi în satele Gemenea, Onceşti şi Brătuleşti.
Reduceri de 30%
Administraţia locală spune că şi facturile la energia electrică vor scădea simţitor datorită montării acestor lămpi economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Programul PSD pentru Agricultură

Vineri, 28 octombrie, a fost prezentat Programul PSD pentru Agricultură. Eliminarea a 102 taxe fiscale, sprijinirea fermierilor pentru a nu mai importa alimentele pe care românii le pun pe masă, creşterea anuală cu 20% a numărului de firme existente şi creşterea competitivităţii sunt doar câteva dintre măsurile de guvernare propuse […]