Published On: lun, Mar 13th, 2017

Iarna încă le dă bătăi de cap şoferilor în masivul dâmboviţean Bucegi

La sfârţitul săptămânii, in masivul dâmboviţean Bucegi, iarna şi-a spus din nou cuvântul.
În urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unei persoane.
Tânărul din municipiul Târgovişte se afla cu o autoutilitară, în deplasare pe DJ 714 Moroeni – Peştera şi intenţiona să transporte materiale de construcţii la o pensiune din zona Peştrera. La un moment dat, în zona Table a derapat în şanţul de pe marginea drumului, din cauza stratului de zăpadă depus şi a echipării necorespunzătoare a autovehiculului pentru condiţii de iarnă, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea.
În urma acţiunii jandarmilor montani, tânărul în vârstă de 29 de ani a fost sprijinit să deblocheze autovehiculul şi s-a întors în localitatea Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui peri-col.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani. Deplasările pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni -Peştera se vor realiza numai cu autovehicule de teren, echipate corespunzător sezonului rece. Recomandăm atenţie sporită în zonele cu drum îngustat, zonele cu alunecări de teren şi, totodată, în zonele unde există posibilitatea de dislocare de anrocamente, respectiv la: km 7,4; km 11,8; km 14; km 24,6; km 25,9. Vă reamintim că, încă de la începutul sezonului rece (15.11.2016), participanţii la traficul rutier pe reţeaua de drumuri judeţene au obligaţia de a circula cu autovehicule echipate corespunzător perioadei de iarnă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente