Published On: mar, Dec 19th, 2017

HRAMUL MÂNĂSTIRII DEALU DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI

La începutul acestei luni, miercuri, 6 decembrie 2017, Înalt-preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, împreună cu Pc. Pr. Vicar eparhial şi un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, la Mânăstirea Dealu de lângă Târgovişte, cu ocazia hramului bisericii acestui vechi complex monahal. Cu acest prilej, a fost pomenit Mihai I, Regele României, trecut la cele veşnice, care aşa cum se ştie a studiat la Liceul militar de la Mânăstirea Dealu, iar în anii trecuţi, a revenit aici pentru a vizita sfântul locaş.
În cuvântul Său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a reliefat personalitatea Sf. Ier. Nicolae, unul din cei mai importanţi şi mai cunoscuţi sfinţi din primul mileniu creştin. Pildă de milostivire şi generoasă dăruire, Sf. Nicolae este un model de Ierarh, teolog şi filantrop, care inspiră, peste secole, misiunea pastorală a Bisericii noastre.
Reamintim că biserica Mânăstirii Dealu este cea mai importantă gropniţă voievodală munteană, ce adăposteşte, în pronaosul bisericii, capul lui Mihai Voievod Viteazul, primul unificator al teritoriilor locuite de români.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente