Hoţii de lemne se pare că au făcut pact cu pădurarul

I.B.

jandarmiO pădure care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de nectare, în zona Hanul Logofătului, comuna Dragomireşti dispare pe zi ce trece. Hoţii fac jaf în această pădure privată care nu este păzită. Ceea ce este mai grav se pare că hoţii sunt pe mână cu pădurarii. Jandarmii dâm-boviţeni au reuşit să oprească la timp un jaf în pădurea de la Dragomireşti. Pădurarul de prin zonă, cu tractorul proprietate personală împreună cu un alt tovarăş trăgea nouă stejari dintr-o pădure privată fără pază. în momentul în care cei doi au fost prinşi de jandarmi, pădurarul a susţinut cu tărie că nu fura lemne ci doar le trăgea cu tractorul ca să fie în siguranţă pentru că ele au fost tăiate de alţii dimineaţa şi cel mai probabil veneau să le ia: „Am ‘ găsit astăzi nişte lemne tăiate aici şi le trăgeam cu tractorul ca să nu le fure”, a declarat pădurarul. Lucrurile sunt cusute cu aţă albă în acest caz şi spunem acest lucru pentru că pădurarul nici în faţa jandarmilor, dar nici în faţa şefului venit de la Târgovişte nu a recunoscut că tractorul îi aparţine. Reprezentantul Direcţiei Silvice Dâmboviţa venit la faţa locului a fost cam reţinut în declaraţii: „Este proprietate privată. Nu ştim exact cine sunt proprietarii dar potrivit legii dacă nu au contract încheiat cu silvicultorii pentru asigurarea pazei, sunt obligaţi şă-şi asigure singuri iar dacă nu pot fi amendaţi de Comisariatul Silvic. Din anul 1996 de când a avut loc punerea în posesie se tot taie aici”, a afirmat Marius Bengea, şef Ocol Silvic. Jandarmii dâm-boviţeni au făcut cercetarea la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a desfăşurat firul evenimentelor: „Jandarmii dâmboviţeni au depistat într-o zonă împădurită din comuna Dragomireşti, două persoane care încercau să scoată cu ajutorul unui tractor material lemnos din specia stejar.
În urma verificărilor a reieşit faptul că cei nouă trunchi de stejar au fost tăiaţi cu puţin timp în urmă de către alte persoane. Se vor întocmi acte constatatoare, persoanele fiind susceptibile de tăiere de arbori fără drept din fondul forestier naţional” a afirmat cpt. Ciprian Vătăşelu. Reprezentantul Direcţiei Silvice a ţinut să sublinieze că din momentul în care pădurea a fost retrocedată proprietarilor, a început jaful. După ce i-au pus în posesie, autorităţile i-au anunţat pe oameni că trebuie să-şi păzească pădurea. Până să se organizeze, hoţii au dat atacul la copaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prefectul loan Marinescu: împădurirea terenurilor degradate şi prevenirea inundaţiilor trebuie să se ia în serios

Ing. Marilena Stoian – Director Tehnic în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa a supus atenţiei publice Planul de Management al Riscului la Inundaţii, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Dâmboviţa. Astfel, conform cerinţelor Directivei Uniunii Europene privind evaluarea şi managementul riscului la inundaţii, toate statele membre au obligaţia […]