Published On: mie, oct. 7th, 2015

Hoţ de lemne prins cu focuri de armă, trase de un jandarm

nichiduta.ro

hotS-au tras focuri de armă, în noaptea de luni spre marţi, în pădurea Gorgota din comuna dâmboviţeană Ocniţa! Un bărbat ce conducea o camionetă plină ochi cu lemne, bănuit de jandarmi şi poliţişti că a furat lemnele, a fost avertizat de oamenii legii să oprească maşina însă individul a pornit într-o cursă nebună şi în acel moment a lovit şi maşina poliţiei după care şi-a continuat fuga. Un jandarm care se afla în patrulă mixtă cu poliţia s-a văzut nevoit să recurgă la armamentul din dotare, trăgând trei focuri de avertisment în plan vertical după care văzând că hoţul nu opreşte a mai tras alte patru focuri în roţile camionetei pe care o conducea individul şi aşa, hoţul a fost oprit. Prezenţa unei maşini de poliţie pare să nu-i deranjeze prea mult pe infractori. A dovedit-o bărbatul prins cu camioneta de lemne în pădurea Gorgota, care s-a predat poliţiştilor, numai după ce un jandarm a recurs la pistolul din dotare. Oamenii legii au fost sesizaţi de un pădurar că persoane necunoscute sustrag material lemnos dintr-o pădure de pe raza localităţii Gorgota. În scurt timp de la momentul sesizării, patrula formată din poliţişti şi jandarmi s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care a fost identificată o autoutilitară condusă de principalul bănuit. Echipajul a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, însă conducătorul auto a refuzat să oprească, contin-uându-şi deplasarea pe un drum forestier. Ulterior, pentru prinderea bănuitului, au fost executate focuri de armă, fără a exista victime, iar autoutilitara a fost imobilizată prin blocarea drumului cu autospeciala de poliţie.Totodată, bărbatul ar fi refuzat să se legitimeze şi ar fi ameninţat forţele de ordine cu un pistol. In interiorul autoutilitarei, s-au descoperit unelte şi scule folosite la tăierea materialului lemnos şi aproximativ 1,3 mc lemne din specia carpen. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în funcţie de materialul probator vor fi dispuse măsuri legale. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul silvic, distrugere şi port fără drept de arme neletale supuse autorizării. Totodată, a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere pentru 30 de zile ca urmare a nerespectării semnalelor poliţistului, precum şi retragearea certificatului de înmatriculare întrucât inspecţia tehnică periodică a autoutilitarei era expirată.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro