Guvernul îşi propune să realizeze în parteneriat public-privat o bancă de sânge, plasmă umană şi celule stem

Guvernul a adoptat, în cadrul şedinţei de guvern de marţi, studiul de fundamentare pentru construirea, în parteneriat public privat, a primei bănci de sânge, plasmă umană şi celule stem din România.
În baza acestui studiu de fundamentare, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va atribui contractul de parteneriat public-privat.
Partener public urmează să fie Ministerul Sănătăţii, prin Compania Naţională Unifarm SA, unul din principalii distribuitori de produse farmaceutice şi parafar-maceutice din România.
Durata estimată de realizare şi operare a proiectului este de 35 de ani, iar valoarea totală a investiţiei – 854 milioane lei, fără TVA.
Banca naţională de sânge, plasmă umană şi celule stem va fi alcătuită din fabrica de procesare a plasmei umane care reprezintă 70% din valoarea totală a investiţiei, respectiv 594 milioane lei, fără TVA, adică contravaloarea lucrărilor de construcţii şi a echipamentelor şi dotărilor, laboratorul şi depozitul central al băncii, care reprezintă 12% din valoarea totală a investiţiei, respectiv 106 milioane lei, fără TVA, contravaloarea lucrărilor de construcţii şi a echipamentelor şi dotărilor, şi centrele de transfuzii, cele de colectare plasmă şi centrele de colectare celule stem şi măduvă osoasă a căror modernizare necesită investiţii reprezentând 7% din valoarea totală a investiţiei, adică 63 milioane lei, fără TVA. Totodată, în cadrul proiectului se are în vedere şi transferul de tehnologie – licenţe de producţie, patente, atestate şi certificări – care reprezintă 11% din valoarea totală a investiţiei.
Partenerul privat va suporta costurile proiectului, mai exact costurile eferente lucrărilor de construcţie şi dotării cu echipamente, dar şi costurile aferente activităţii de operare şi întreţinere curentă.
Înfiinţarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, care va colecta şi prelucra plasmă de la donatorii români, va asigura cantităţile necesare de derivate din plasmă şi va garanta accesul pacienţilor români la terapiile potrivite. Totodată, se va obţine o reducere semnificativă a costurilor suportate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru decontarea unor tratamente, care în prezent sunt efectuate în străinătate.
Prin înfiinţarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem se vor moderniza 10 centre teritoriale de transfuzii sangvine, pentru a creşte capacitatea de colectare. Astfel, se vor asigura cantităţile necesare de sânge şi, mai ales, se va realiza o mai eficientă utilizare a sângelui prin implementarea sistemului modern de management al sângelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Sesiune de informare şi lansare apeluri pe proiecte în cadrul GAL "Târgoviştea Egalităţii de Şanse"

Sala de consiliu a Primăriei Târgovişte a găzduit sesiunea de informare şi lansare a apelurilor de proiecte în cadrul Grupului de Acţiune Locală „Târgoviştea Egalităţii de Şanse”. Au participat reprezentanţii entităţilor care compun Adunarea Generală a GALului, anume primarul Cristian Stan, administratorul public Gabriel Boriga şi cei doi viceprimari-Monica Ilie […]