Published On: joi, Noi 2nd, 2017

GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Dâmboviţa, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au déstructurât o grupare infracţională care ar fi introdus în România droguri de risc.
Trei persoane au fost arestate preventiv, faţă de altă persoană a fost dispus controlul judiciar, un membru al grupării fiind prins în flagrant delict cu un kilogram de cannabis.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, cu suportul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au prins în flagrant delict, în municipiul Târgovişte, un tânăr de 22 de ani, care se întorcea din Spania, având ascuns peste un kilogram de cannabis, în bagaje.
Pentru destructurărea grupării infracţionale din care făcea parte, în dimineaţa zilei de 27 octombrie a.c, poliţiştii Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sprijiniţi de cei de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, au efectuat şase percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor grupării.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2017, membrii grupării infracţionale ar fi introdus în ţară droguri de risc, procurate din Spania, ascunzându-le în bagaje, în autocarele unor firme de turism. Ulterior, aceştia ar fi comercializat drogurile în Târgovişte şi în localităţile limitrofe.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 5 grame de cannabis, un recipient cu resturi vegetale, două grindere, mai multe resturi de ţigări, 13 telefoane mobile, un laptop, trei memory stick-uri şi patru cartele telefonice.
Au fost puse în executare 17 mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, împotriva alteia fiind dispusa măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, precum şi jandarmi.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>