
Valentin Mihăilă, fotbalist originar din Finta (Dâmboviţa), a debutat cu gol în primul meci ca titular la Parma, în super-confruntarea cu Lazio. Fostul jucător al Craiovei a fost în teren într-un meci din Cupa Italiei. Partida s-a disputat în cadrul optimilor de finală ale competiţiei. Lazio a câştigat cu 2-1, dar Valentin Mihăilă şi-a demonstrat calităţile ofensive. El a ratat un duel direct cu Ştefan Radu, care a fost ţinut pe banca de rezerve de tehnicianul Simone Inzaghi.
Mihăilă, debut cu gol în primul meci ca titular la Parma
O partidă din optimile Cupei Italiei a prilejuit o premieră pentru un fotbalist român: Mihăilă, debut cu gol în primul meci ca titular la Parma Mijlocaşul ofensiv de 20 de ani a fost aruncat în teren contra lui Lazio, de antrenorul Roberto D’Aversa. Valentin Mihăilă a făcut parte din linia de atac a parmegianilor, alături de Sprocati şi Brunetta. A fost cea de-a doua confruntare cu lazialii pentru Mihăilă în nici două săptămâni. În etapa a 17-a, Lazio a învins la Parma cu 2-0. Românul a intrat, însă, pe teren abia în minutul 75.
Mihăilă nu a ratat şansa oferită de antrenorul D’Aversa şi a făcut o partidă reuşită. A irosit o imensă ocazie în minutul 73, când a şutat în bara porţii lui Strakosha de la doar 3 metri. Zece minute mai târziu, în minutul 83, Valentin Mihăilă a dejucat pasul la ofsaid al apărării romane, a sprintat spre poartă şi l-a învins pe Strakosha cu un şut pe jos, cu latul. Din păcate, în minutul 90, Muriqi a înscris golul decisiv pentru Lazio care s-a calificat în sferturile de finală. Ştefan Radu a fost doar rezervă în echipa antrenată de Simone Inzaghi.
Câştigătoarea partidei o va întâlni în sferturile de finală pe Atalanta. Celelalte dueluri din sferturi sunt: Napoli – Spezia, Inter – AC Milan şi Juventus – Spal. Mihăilă sa aflat la a patra partidă în care joacă pentru Parma, după ce a fost accidentat la sosirea sa în Italia o bună perioadă de timp. Fostul jucător al Craiovei a debutat pe 3 ianuarie, când a jucat în ultimele 16 minute ale meciului cu Torino.
A evoluat apoi 81 de minute cu Atalanta, pe 6 ianuarie, iar ulterior a prins alte 16 minute în partida cu Lazio, din campionat, de pe 10 ianuarie, scrie digisport.ro. La ultima partidă, cea cu Sassuolo, Mihăilă a fost rezervă neutilizată. Românul a fost transferat de Parma de la U Craiova, în octombrie 2020, pentru 8,5 milioane de euro. La italieni, Mihăilă primeşte un salariu de 600.000 de euro.