Ghid consultativ pentru finanţarea investiţiilor în infrastructura secundară de irigaţii

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, la secţiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructura de irigaţii, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR
2020).
Conform Ghidului consultativ, beneficiarii eligibili sunt Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare.
„Suntem în perioada de pregătire a unei noi sesiuni de finanţare pentru înfiinţarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii care au un rol vital atât în agricultură, cât şi pentru creşterea competitivităţii economiei agrare româneşti. În urma intrării în vigoare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 130/ 2018, această sesiune va fi dedicată exclusiv OUAI-lor. Consider important să precizez că vom face toate demersurile necesare şi modificările legislative aferente astfel încât în urma-toarea sesiune şi Federaţiile Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii să fie eligibile pentru finanţare, lucru pe care l-am susţinut în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii acestora. Având în vedere că seceta reprezintă un factor natural extrem de dăunător, stimularea investiţiilor în sistemele de irigaţii este indispensabilă pentru creşterea producţiei şi a calităţii produselor agricole”, a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.
Conform Ghidului, prin proiectele depuse vor fi finanţate investiţii în modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente staţiilor de pompare de punere sub presiune şi racordare la utilităţi, inclusiv construcţia şi modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat.
Printre modificările introduse în Ghidul solicitantului, varianta consultativă, se numără şi faptul că achiziţia de echipamente de irigat pentru OUAI-uri este o cheltuială eligibilă în limita unui procent de maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ŞCOALA DE VARĂ "AER DE MUNTE"

În perioada 23 – 26 august 2018, municipalitatea morenară a organizat prima ediţie a Şcolii de vară – Tabără de creaţie şi educaţie nonfor-mală la Tabăra Căprioara din Moroeni. Activităţile la care au participat cei 22 de tineri şi copii din Moreni sub îndrumarea a trei formatori specializaţi au fost: […]