GARANŢII FINANCIARE DE 50.000 DE LEI PENTRU ECHIPELE DIN LIGA A II A

Mihai ROŞOIU

Una dintre principalele reguli introduse pentru sezonul 2019/2010 reprezintă o garanţie financiară în valoare de 50.000 de lei pe care cluburile sunt obligate să o achite pentru participarea în competiţie. Aceasta va fi returnată către cluburi la finalul sezonului.
„în primul rând, a fost introdusă garanţia financiară, începând cu sezonul 2019-2020, cluburile vor avea obligaţia de a depune odată cu cererea de înscriere în competiţie suma de 50.000 de lei cu cu titlu de garanţie, sumă care va fi returnată la data de 15 mai, din sezonul respectiv, dată care este similară cu finalul sezonului, din care mai rămâne de disputat două etape”, a spus Auraş Braşoveanu, fost conducător de club în Liga 2 şi membru în CEx pentru Liga2.ro.
Suma de 50.000 de lei este pe placul cluburilor, care au contribuit la realizarea acestui regulament: „Feedback-ul a fost pozitiv. Acest regulament a fost conceput şi elaborat în urma discuţiilor care s-au întins pe doi ani, deci nu e un regulament care a fost, spun aşa, metaforit, născut ieri. Nu. A fost gândit, elaborat pe o perioadă de doi ani de zile. Anul trecut a fost pus în practică aşa cum a reieşit la momentul acela, că ar fi bine. Îl punem în practică tocmai pentru a responsabiliza cluburile, de a da alt statut Ligii a 2-a. În urma desfăşurării sezonului au apărut câteva lucruri care nu au fost acoperite, le-am gândit, am căzut de acord că trebuie completat, lucru care s-a întâmplat”.
Un alt punct extrem de important din acest regula-ment-cadru îl reprezintă obligativitatea tuturor cluburilor din Liga 2 de a avea la dispoziţie un teren de dimensiuni normale care să fie folosit exclusiv pentru copii şi juniori.
Mai mult, pentru participare în Liga 2, din sezonul 20202021, un club nu primeşte certificatul dacă:
– nu furnizează informaţiile juridice necesare
– nu prezintă situaţiile financiare anuale
– are datorii restante către jucători şi staff
– are datorii către asigurările sociale sau fiscale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SCURT RAID PRIN LIGA A III-A

Ultima zi din luna noiembrie a stabilit numele celor cinci campioane de iarnă ale Ligii 3, competiţia întrând în vacanţă până în primul weekend al lunii martie. Dacă SCM Gloria Buzău şi Comuna Recea au obţinut laurii încă din penultima etapă a turului, Fotbal Club Rapid, Turris-Oltul şi Şoimii Lipova […]