Published On: lun, Oct 9th, 2017

Gala Voluntariatului Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară Dâmboviţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la Gala Voluntariatului Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) Dâmboviţa, eveniment organizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Casa Corpului Didactic Dâmboviţa, Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte şi Şcoala Gimnazială Specială, ce a avut loc la Clubul Studenţilor din municipiul Târgovişte.
În cadrul acestei manifestări, au fost aduşi în atenţie factorii socio-economici în societatea contemporană şi influenţa acestora asupra tinerilor, fie elevi sau studenţi. Totodată, a fost subliniat rolul voluntariatului ca modalitate prin care pot fi întărite şi susţinute valorile legate de comunitate, de sprijinul oferit aproapelui şi o mai bună comunicare şi relaţionare interperson-ală.
Misiunea profesorului în „Acţiunea Comunitară – SNAC” constă în deprinderea de către elevi a unor atitudini de interes, preocupare şi dorinţa de a contribui la realizarea unei societăţi mai bune.
Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a transmis următorul mesaj: „Mă înclin cu respect şi cu deosebită consideraţie în faţa dumneavoastră, acelora care aveţi o misiune extrem de dificilă în ziua de azi, aceea de a clădi caractere şi de a asigura viitorul nostru de mâine. Şi eu sunt printre aceia care cred că investiţia în educaţie este cea mai benefică investiţie pe care poate să o facă o structură indiferent că este politică, administrativă sau economică. În al doilea rând, daţi-mi voie, să vă felicit pe dumneavoastră cei care aţi ales, în aceste vremuri deloc uşoare, să vă dăruiţi din timpul şi din resursele dumneavoastră acestei activităţi care se cheamă voluntariat. Mă bucur să văd că bunăvoinţa, ajutorul şi implicarea încă sunt valori apreciate şi recunoscute. Mă bucur să văd că încă există dorinţă de a face bine gratuit printre tinerii zilei de astăzi şi, mai mult decât orice, mă bucur să ştiu că munca voluntarilor prezenţi la această gală a adus zâmbete multor persoane care chiar aveau nevoie de ele.
Faptul că sunteţi voluntari spune multe despre ce fel de oameni sunteţi. Poate nu ne spune ce aşteptări aveţi, dar ne confirmă un lucru extrem de important. Ne spune că sunteţi oameni buni. O ştim noi, cei care în acest moment vă privim cu respect, o ştiu oamenii cărora le-aţi făcut bine şi vă sunt recunoscători, o ştiu părinţii dumneavoastră – care sunt mândri de voi şi o vor ştii şi personale care vor juca un rol important în viaţa dumneavoastră în viitor şi care vă vor aprecia.
În numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, vă doresc multă sănătate şi toate cele bune în viaţă. Sper să derulaţi această activitate cu plăcere, cât mai mult timp posibil.
Felicitări!”
La eveniment au participat reprezentanţi din 77 de şcoli care au finalizat activităţile de voluntariat în anul 2016 – 2017.
Acţiunea a cuprins şi un program artistic susţinut de elevii voluntari din cadrul SNAC Dâmboviţa şi, totodată, au fost înmânate diplome pentru activitatea de voluntariat desfăşurată
în anul 2016-2017.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente