Fondurile europene – o pârghie importantă pentru dezvoltarea municipiului Târgovişte

paul briceagCandidatul Mişcării Populare pentru funcţia de primar, Paul Briceag, a prezentat câteva componente importante ale planului de acţiune pe care îl propune târgoviştenilor, în perspectiva dezvoltării oraşului şi a creşterii nivelului de confort şi civilizaţie urbană.
În opinia sa este necesară continuarea programului de reabilitare termică a blocurilor de locuit, program demarat, într-o primă formulă, în mandatul 2008-2012, când a fost viceprimar al municipiului. De această dată, Paul Briceag a invocat posibilitatea accesării unei finanţări nerambursabile care ar permite eliminarea contribuţiei de 20% din partea aco-ciaţiilor de proprietari. Prin Programul Operaţional Regional pot fi obtinute linii de finanţare de până la cinci milioane de euro, pentru reabilitarea iluminatului stradal şi înlocuirea lămpilor incandescente cu surse de lumină economice. Un alt proiect vizează modernizarea transportului în comun, prin achiziţionarea de mijloace mai confortabile şi mai puţin poluante. Şi tot cu fonduri europene ar putea fi finanţate proiecte de dezvoltare a zonelor marginalizate ale oraşului, în acest din urmă caz fiind necesară constituirea unor grupuri de acţiune locală, prin încheierea de parteneriate între autorităţile publice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Paul Briceag este primul dintre candidaţi care bifează şi o premieră, anume prezentarea unui proiect privind reabilitarea lifturilor din blocurile cu peste patru etaje, proiect care, de asemenea, s-ar putea califica pentru o finanţare nerambursabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ALDE solicită ministrului Sănătăţii să îşi asume răspunderea în cazul copiilor bolnavi din Argeş

Secretarul general al ALDE Dâmboviţa a sancţionat, într-o conferinţă de presă, ineficienţa autorităţilor competente şi a ministrului Sănătăţii, în gestionarea crizei copiilor bolnavi din Argeş. Mai mult, Cristina Sima a formulat o serie de întrebări de bun simţ, la care nimeni nu s-a învrednicit până acum să ofere răspunsuri coerente: […]