Published On: joi, Dec 14th, 2017

FLORIN TĂNASE PRINTRE CEI MAI BUNI FOTBALIŞTI ROMÂNI AI MOMENTULUI

Florin Tănase a ieşit primul la Fotbalistul lunii în runda a 20-a şi mulţi s-au mirat de loviturile sale de cap.
În plus, căpitanul steliştilor a bifat şi ratarea etapei, iar toate cele trei faze le-a finalizat cu lovituri de cap. A declarat că poate pentru alţii este o supriză că marchează cu capul, dar pentru el nu, „pentru că de foarte multe ori rămân după antrenament cu unul dintre antrenorii secunzi şi îmi centrează”.
Mijlocaşul a ieşit accidentat din jocul de joia, cu Lugano, scor 12, dar examenul medical de nu a scos în evidenţă vreo problemă majoră.
Victoria lui Tănase nu poate fi contestată de nimeni, pentru că pe lângă voturile specialiştilor, el a fost pe primul loc inclusiv în clasamentul InStat Football, unde criteriile nu ţin doar de impresia artistică sau de un gol marcat, scrie digisport.ro.
În schimb, Bancu ar fi avut şanse mai mari să se claseze pe locul secund dacă fanii olteni i-ar fi acordat mai multe voturi. Zonă în care a excelat însă Constantin Budescu.
Clasament Fotbalistul lunii, etapa a 20-a:
1. Florin Tănase (FCSB)
2. Ciprian Deac (CFR Cluj)
3. Nicuşor Bancu (CS U Craiova)
4. Billel Omrani (CFR Cluj)
5. Constantin Budescu (FCSB)

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>