Published On: lun, Iul 3rd, 2017

Flacăra Moreni a avut un parcurs bun Gabriel Paraschiv nu pleacă

Vara trecută, campioana judeţului Dâmboviţa, Flacăra Moreni, trecea cu scorul de 5-2 (2-2, în deplasare şi 3-0, acasă) de Voinţa Crevedia şi promova după nouă ani în Liga a 3 a.
Antrenorul, Gabriel Paraschiv, nu a făcut transferuri spectaculoase. În mare, a mers pe mâna jucătorilor cu care Flacăra a accesat în Liga a 3 a. A promovat cu curaj, dar şi că regulamentul o permitea (obligat trebuia să ai trei jucători under 19 ani permanent pe tern) mai mulţi jucători din pepiniera proprie, Halcu, Mocanu, Tocan, Nedelcu, Rogojină…
Echipa de pe malurile Cricovului Dulce a avut o evoluţie bună. A terminat campionatul pe locul 5, cu 43p, +1 la adevăr şi +12 (41-29) la golaveraj.
Dacă în ultima etapă de campionat câştiga, acasă, meciul cu CS 2 Mioveni (în teren 1-1) termina sezonul pe podium.
După terminarea campionatului, se auzea că antrenorul, Gabriel Paraschiv, va părăsi gruparea de sub dealul Sângeriş. A fost, însă, doar un zvon. „Pară” rămâne la Flacăra. Edi Guţă şi-a găsit servicii pe un vas de croazieră, iar portarul Halcu e curtat de CSU Craiova.
Acum, morenarii sunt în vacanţă. Vor relua antrenamentele pe 17 iulie. Acestea vor avea loc la baza de pregătire proprie şi prin împrejurimi.
În zilele de 23 şi 24 iulie va avea loc vizita medicală. Se fac eforturi pentru a se efectua un cantonament autorizat de câteva zile. Nu vor lipsi meciurile amicale.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente