Published On: joi, mart. 12th, 2015

Finalizarea lucrărilor la Centura Municipiului Târgovişte este pe muchie de cuţit

cristian stanPrimarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, a anunţat ieri într-o conferinţă de presă că Centura Municipiului Târgovişte este un proiect cu risc de implementare. Lucrarea se află în acest moment în faza de atribuire iar acest aspect va dura maxim o lună şi jumătate. In aceste condiţii sunt trei variante: atribuirea contractul unei firme, iar aceasta va finaliza lucrare în termen, pe banii europeni câştigaţi prin proiect; atribuirea contractul unei firme, dar lucrările nu se vor finaliza până la finele lui 2015, urmând ca restul să fie executat în 2016 din bugetul propriu al municipiului, pentru a nu înapoia banii europeni iar cea mai sumbră variantă nu se atribuie contractul şi nu se finalizează lucrarea, urmând că municipiul Târgovişte să suporte integral plata unei corecţii pentru toată suma alocată până acum de Uniunea Europeană la care se adaugă penalităţi.
Modernizarea şi reabilitarea Drumului de centură este un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013, Axa prioritară 2 – „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 – „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură”. Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili.
Câştigătoarea licitaţiei a fost declarată Asocierea: S.C. CAST S.R.L. – lider asociere, împuternicit, S.C. TRANS BITUM S.R.L., CARENA SpA IMPRESA DI COSTRUZIONI. Contractul de execuţie lucrări a fost semnat în 28. 06. 2010. Acest contract a fost reziliat în iulie 2012, dar licitaţia a fost reluată abia în 2013, restul de lucrări de executat fiind câştigat de Tehnologica Radion. Între timp firma a intrat în insolvenţă. În acest condiţii, Tehnologica Radion nu a susţinut garanţia de participare, iar oferta lor, deşi câştigătoare, nu mai e valabilă. Astfel proiectul a intrat din nou în procedură de licitaţie pentru restul de executat. Stadiul de realizare al proiectului este de 27%, realizat de CAST în perioada 2010 -2012.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>