FINAL DE FORŢA PENTRU CS MUNICIPAL CS Municipal Târgovişte – Dinamo Bucureşti 3-1 (25-27,25-20,25-13,25-17)

Mihai ROŞOIU

Voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgovişte au încheiat en-fanfare cea de-a doua parte a sezonului regulat din Divizia A1. După succesele de răsunet cu Ştiinţa Bacău şi CS Volei Alba Blaj, a venit rândul fetelor de la Dinamo să se încline în faţa Municipalului din vechea cetate de scaun.
Meciul programat vinerea trecută n-a fost unul foarte simplu pentru CSM, care s-a văzut condusă în propria sală de o formaţie dinamovistă motivată şi dornică să şteargă cu buretele imaginea lăsată până acum în campionat.
După primul set cedat, dâmboviţencele s-au trezit, sau regrupat şi au început să joace voleiul pe care l-au practicat în ultima parte a returului. Uşor-uşor, lucrurile au intrat pe un făgaş normal şi Dinamo n-a mai avut forţa necesară de a opune rezistenţa din prima manşă a duelului.
Setul secund a fost oarecum echilibrat pentru că bucureştencele au reuşit să atingă borna 20, însă de-aici totul a fost o joacă pentru Alajbeg şi compania. Punct după punct în dreptul CSM-ului şi în 40 de minute totul era rezolvat.
Târgovişte încheie sezonul regulat cu patru succese consecutive şi îşi consolidează locul al treilea în clasamentul primei divizii. Acum urmează un alt minicampionat, dar şi turneul final al Cupei României.
Pentru elevele lui Valerijan Luka o victorie contra Bacăului pe teren propriu le-ar asigura, în proporţie de 90 la sută, locul al treilea în campionat şi medaliile de bronz, performanţă remarcabilă dacă luăm în calcul diferenţele de buget dintre târgoviştence şi granzii întrecerii interne, CS Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti.
Apropo, Blajul, echipa învinsă de Municipal în runda precedentă, a zdrobit CSM Bucureşti pe teren propriu, campioana fiind umilită de finalista CEV Cup. Casetă tehnică: CS Municipal Târgovişte -Dinamo Bucureşti 3-1 (25-27, 25-20, 25-13, 25-17) Puncte:
CSM: S. Klisura 19 p, G. Balae 3, D. Djuric 10, A. Lakovic 4, D. Calotă 6, A. Trică 7, T. Sredic 12, J. Alajbeg 14, L. Ciocian 1. Antrenor: Luka Valerijan Dinamo: S. Miclea-Grigoruţă 3, R. lancu 11, I. Radu 6, A. Artin 2, A. Matei 12, A. Pârv 19, D. Ariton 12. Antrenor: Marian Constantin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIŞTE, PE LOCUL 3 LA FINALUL SEZONULUI REGULAT!

S-a disputat şi ultima etapă a sezonului regulat în Divizia A1 la volei feminin. În ultimul meci al rundei, Volei Alba Blaj a învins pe CSM Bucureşti şi a luat o opţiune serioasă pentru cucerirea unui nou titlu de campioană. În cel mai important meci al returului, Volei Alba Blaj […]