Published On: lun, Iun 23rd, 2014

FINAL DE AN ŞCOLAR LA SEMINARUL TEOLOGIC SF. IOAN GURĂ DE AUR DIN TÂRGOVIŞTE

seminarJoi, 19 iunie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON , a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar a Seminarului Teologic „Sfântul loan Gură de Aur” din Târgovişte, în prezenţa reprezentantului Centrului Eparhial, a profesorilor, a seminariştilor şi a unor părinţi ai elevilor. După săvârşirea slujbei Te Deum-ului, a avut loc, într-un cadru solemn, în Sala de festivităţi, un frumos program artistic, deschis de cuvântul de bun venit al directorului şcolii.
În mesajul trimis cu această ocazia, Înaltpreasfinţia Sa a reiterat importanţa învăţământului teologic seminarial pentru misiunea educaţională a Bisericii noastre, evidenţiind responsabilitatea deosebită, atât a profesorilor, cât şi a elevilor în slujirea Bisericii noastre strămoşeşti, în aprofundarea şi propovăduirea mesajului nemuritor al Evangheliei Mântuitorului Hristos în lumea contemporană.
Amintim faptul că Seminarul Teologic „Sfântul loan Gură de Aur” din Târgovişte a fost înfiinţat în anul 1992, ca şcoală teologică ce are în vedere susţinerea activităţii pastoral-misionare şi educaţionale a Arhiepiscopiei Târgoviştei, numeroşi elevi seminarişti obţinând, de-a lungul timpului, premii la Olimpiade şi Concursuri şcolare naţionale, precum, anul acesta: locul lll la Olimpiada Naţională de Religie şi două premii speciale, Premiul ll la Olimpiada Judeţeană de lnformatică şi la cele de lstorie şi Filosofie. Şcoala are în prezent 353 de elevi, inclusiv profilul de filologie, anul acesta absolvind 56 de elevi, din clasele a Xll-a.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente