Published On: mie, ian. 23rd, 2013

FII DIN NOU „OM”!

nichiduta.ro

Preot Ioan ŞTEFĂNESCUPreot Ioan ŞTEFĂNESCU
în vremea lui Irod Agripa, Ierusalimul ajunge la cea mai mare extensiune.
Această dezvoltare a oraşului necesită şi dezvoltarea corespunzătoare a sistemului de aprovizionare cu apă, dat fiind faptul că Ierusalimul dispunea practic de o singură sursă de apă, izvorul Ghihon din valea Chedronului (numit de creştini Izvorul Maicii Domnului).
Se folosea, desigur, sistemul cisternelor subterane, apa de ploaie de pe acoperişuri şi din curţi, din anotimpul ploios al iernii, fiind adunată în cavităţi subterane (sub case sau sub curţi) tencuite cu un mortar izolator; aceste cisterne construind rezerva de apă pentru familiile respective sau când era vorba de cisterne publice, a comunităţii.
Până astăzi se mai foloseşte, dar mai rar, apa de cisternă. Scăldătorile amintite în Sf. Evanghelii nu sunt altceva decât mari rezervoare de apă -Scăldătoarea Siloamului, cât şi scăldătoarea Vitezda sunt pomenite în legătură cu câte o minune a Mântuitorului: la Siloam vindecarea orbului din naştere (Ioan 9, 7), iar la Vitezda vindecarea paralizatului de 38 de ani.
Amândouă erau socotite de iudei ca având proprietăţi miraculoase.
Dar nu apa scaldătorilor a vindecat pe cei doi oameni infirmi, ci puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos. De altfel, orice calităţi terapeutice ar fi avut, nici una, nici alta, din cele două scăldători n-ar fi putut vindeca un paralitic cu o boală atât de veche (38 de ani) şi de avansată rău, cu atât mai puţin un orb din naştere.
Noi cei de azi nu avem motive să-i invidiem pe cei din Ierusalim, că au asemenea ape miraculoase. Dacă-L avem pe Hristos, dacă avem credinţă în El, izvorul apei celei vii, nu avem nevoie nici de Vitezda, nici de Siloam. El este şi oferă mai mult, infinit mai mult decât ceea ce puteau aştepta oamenii de la cele două scăldători. Evanghelia ne spune că stăteau oamenii grămadă la Vitezda, aşteptând să vadă mişcarea apei când venea îngerul Domnului şi o tulbura.
Şi astăzi aleargă oamenii prin locurile despre care merge vestea că ar fi sau oferi ceva miraculos. Dar, dacă L-ar cunoaşte toţi aceşti oameni pe Hristos şi puterea Lui; dacă ar şti cât de aproape este El de fiecare dintre noi şi cât de mult vrea el să ne ofere în dar binele de care cu adevărat avem nevoie, n-ar mai alerga spre aceste locuri, ci L-ar ruga cu credinţă pe Hristos să-i ajute, să-i vindece de neputinţele lor. Bolnavul de la Vitezda cu puterile fizice şi poate şi cele spirituale grav diminuate va fi considerat de cei din jur, care nici nu-l mai luau în seamă şi îl lăsau să zacă în patul murdar, mai puţin decât un „om”.
Vindecat însă, el îşi redobândeşte şi statutul său de om. Dar aceea ce i-a dăruit Hristos a fost mai mult decât o restaurare a stării de om sănătos trupeşte. Vindecarea i-a fost oferită ca un dar, ca un har, care nu-l va mai părăsi de acum înainte. „Cel vindecat” este expresia care îl defineşte nu doar pe slăbănogul de la Vitezda redevenit „om”, ci pe tot omul intrat într-o relaţie de neşters şi de neuitat cu Dumnezeu. El nu va înceta de acum înainte să mărturisească pe Iisus, să spună că este Cel ce l-a făcut sănătos. Fiecare dintre noi ar trebui să ne asemănăm celui vindecat din Evanghelie. Căci mântuirea pe care am primit-o de la Hristos este ea însăşi o vindecare, cea mai mare, cea mai importantă vindecare.
De aceea, nu numai că Hristos este numit Doctorul sufletelor şi trupurilor, ci sunt „doctori” şi toţi cei care au primit de la El darul vindecării sufleteşti şi trupeşti. El a făcut „doctori” pe Sfinţii Săi Apostoli, dându-le puterea de a izgoni duhurile necurate (Marcu 6, 7; Luca 9, 1) şi de a tămădui toată boala şi toată neputinţa (Matei 10, 1 şi 8; Luca 9, 2; Marcu 6, 13; Luca 9, 6). Această putere va fi transmisă tuturor celor care se vor face asemănători lui Hristos şi purtători de Dumnezeu (teofori); astfel, sfinţii şi părinţii duhovniceşti sunt adeseori numiţi în literatura patristică doctori, iar lucrarea lor asupra celor ce vin la ei este descrisă ca o vindecare.
Hristos rămâne, totuşi, singurul Doctor, pentru că, prin aleşii Lui, El este totdeauna Cel ce vindecă şi mântuieşte. Ce bine ar fi ca şi noi să ne simţim nu nişte bolnavi, ci numai, cel mult, foşti bolnavi, şi să putem mărturisi cu bucurie şi cu recunoştinţă că am primit vindecarea de la Mântuitorul Hristos şi dacă înainte eram, poate, datorită patimilor şi păcatelor, mai puţin decât „oameni”, acum, prin El şi numai datorită Lui, suntem „cei vindecaţi, adică din nou oameni”.
Desigur, pretindem să ştim mult mai bine decât alţii cine este Iisus Hristos Cel ce ne-a făcut sănătoşi. Se cuvine să ne gândim destul de serios la „însănătoşirea” noastră, şi la fiecare pomenire a numelui Său celui Prea Sfânt să ne aducem aminte, cu cea mai profundă dragoste şi recunoştinţă că El este Cel ce ne-a făcut sănătoşi, Cel ce ne ajută să devenim din nou „oameni”.
Să nu uiţi că tot ceea ce spui vorbeşte despre tine, mai ales când vorbeşti despre alţii!

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro