Festivalul Naţional al Caprei, ediţia I, o reuşită a organizatorilor şi participanţilor din toată ţara

În Comuna Ulmi, la doi paşi de Târ-govişte,a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional al Caprei, organizat de Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Capre din România- CAPRIROM, filiala Dâmboviţa. Au fost amenajate câteva zeci de standuri cu produse tradiţionale, obţinute din lapte şi carne de capră şi nu au lipsit nici distribuitorii de utilaje ori de produse de uz veterinar utilizate în fermele de caprine. Remarcabil este faptul că au venit să îşi expună şi să ofere spre degustare produsele crescători de caprine din mai toate zonele cu tradiţie, chiar dacă au fost nevoiţi să parcurgă distanţe de sute de kilometri.
Printre invitaţii vicepreşedintei Asociaţiei Caprirom, Georgiana Udrescu, s-au numărat Daniel Botănoiu- ministru secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Comănescu- preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prefectul Antonel Jîjîie, reprezentanţi ai instituţiilor subordonate MADR. Fermierii prezenţi şi organizatorii s-au bucurat de aprecierea secretarului de stat Daniel Botănoiu, care i-a felicitat pentru reuşita acestei prime ediţii a festivalului şi le-a promis sprijin pentru activităţile viitoare. Tot astăzi a fost lansată campania naţională „Capra izvor de sănătate”, prin care, aşa cum a precizat vicepreşedinta Asociaţiei Caprirom, Georgiana Udrescu, se urmăreşte promovarea produselor tradiţionale şi convingerea unui număr cât mai mare de consumatori să opteze pentru carnea, laptele şi brânzeturile de capră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte

În perioada 19.10.2018 -26.10.2018, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte execută lucrări programate, în instalaţiile de medie şi joasă tensiune; în acest sens vor fi întreruperi de energie electrică la micii consumatori şi consumatorii casnici, situaţi în următoarele localităţi: VINERI, 19.10.2018: SC Total Agregat loneşti, SC Miracris -service Ioneşti, […]