Published On: mar, iun. 18th, 2019

Festivalul Dracula Medieval a dat viaţă municipiului Târgovişte

nichiduta.ro

Municipiul Târgovişte a îmbrăcat haină medievală .Festivalul Dracula Medieval a devenit deja o tradiţie la Târgovişte, fiind la a şasea ediţie şi exploatează, în sensul bun al cuvântului, patrimoniul cultural şi istoric al oraşului .
La Târgovişte a fost instalată o tabără medievală, cu tot ce presupune acest lucru, cu negustori, cu meşteşuguri, cu expoziţie de arme, de vase decorative. Sunt ateliere tematice de mânuire a sabiei, de tras cu arcul şi alte tipuri de ateliere de acest gen. Deschiderea evenimentului a avut loc la Curtea Domnească în prezenţa primarului municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan şi a preşedintelui CJ, Alexandru Oprea.
Au urmnat „Domniţele Cetăţii”- dansuri medievale , „DANSUL PÂNZELOR” şi „Dansul spadelor” – moment coregrafic susţinut de artişti ai trupei Anacronism .
Lupte şi arme medievale la Curtea Domnească din Târgovişte
În ciuda ploii şi a norilor , târgoviştenii nu sau dat bătuţi şi au ales duminică, după-amiază să meargă la Curtea Domnească din Târgovişte unde a fost instalată încă de sâmbătă , o tabără medievală, cu tot ce presupune acest lucru, cu negustori, cu meşteşuguri, cu expoziţie de arme, de vase decorative, ateliere tematice de mânuire a sabiei, de tras cu arcul şi alte tipuri de ateliere de acest gen în cadrul Festivalului Dracula Medieval.
Nu au lipsit din program demonstraţii de disciplină şi antrenament de luptă, întreceri haiduceşti, susţinute de trupele Anacronism Sibiu şi Paladinii de Terra Medies. Parada medievală „Solie la Turnul Cetăţii” şi Înmânarea soliei la Târgovişte
Timp de două zile, Târgoviştea, fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti a respirat aer medival, unde prezentul şi trecutul şi-au dat mâna în cadrul celei de-a Vl-a ediţii a Festivalului Dracula Medieval . Curtea Domnească a fost punctul principal al manifestărilor.
Duminică, la apusul soarelui, şi străzile municipiului Târgovişte s-au întors în timp, fiind străbătute la pas de cavaleri, domniţe şi oşteni.
Târgoviştenii, cu mic ,cu mare, au avut parte de Parada medievală „Solie la Turnul Cetăţii” . Domniţele, cavalerii şi oştenii, însoţiţi de tobe şi fluiere s-au plimbat pe traseul – Bd.Regele Carol I (Teatrul Tony Bulandra) – Bd. Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Complexul Muzeal „Curtea Domnească” .
Moment solemn -Înmânarea soliei
La ceas de seară, lângă Turnul Chindia de la Curtea Domnească , a avut loc şi un moment solemn. Domnitorul Vlad Ţepeş i-a înmânat solia primarului municipiului Târ-govişte, Cristian Daniel Daniel.
Festivalul Dracula Medieval doreşte să fie o reiterare a unui trecut istoric valoros şi a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Târgovişte prin Tetrul Tony Bulandra Târgovişte în parteneriat cu CJ Dâmboviţa.
Spectacolul istoric „Vlad Ţepeş – răzbunarea” la Curtea Domnească din Târgovişte
Festivalul Dracula Medieval de la Târ-govişte, s-a încheiat duminică seara cu Spectacolul istoric „Vlad Ţepeş – răzbunarea” – cascadori şi demonstraţie dresură cai , un spectacol produs de Goldstone Film şi un spectacol cu foc – trupa Piro .
Vlad Ţepeş a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456 – 1462 şi 1476. Domnia lui Vlad Ţepeş a guvernat sub simbolul corectitudinii şi al dreptăţii, de cele mai multe ori cele două principii de domnie erau instalate prin severitate şi acte de o cruzime ce rar le-a fost dat duşmanilor să vadă. Spre exemplu, Ţepeş obişnuia să-i pedepsească pe inamici trăgân-du-i în ţeapă.
Perioada cea mai importantă în care a cârmuit Ţara Românească a început pe 20 august 1456 şi s-a întins pe o perioadă de şase ani. Dorind să răzbune moartea tatălui şi fratelui său, Ţepeş a pus la cale un plan, care s-a concretizat la trei ani de la preluarea tronului, în prima zi de Paşte. După petrecerea princiară organizată, toţi boierii vinovaţi au fost arestaţi; cei bătrâni au fost pedepsiţi prin tragerea în ţeapă, iar cei în putere au trbuit să parcurgă pe jos, distanţa de 100 de km din Târgovişte până la Poenari, loc în care au fost siliţi să construiască o fortăreaţă.
În cărţile de istorie s-a reţinut atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, ca fiind un adevărat dezastru pentru oastea otomană. Deşi ţinta atacului a fost chiar sultanul, acesta a reuşit să scape cu viaţă, însă în timpul fugii, spaima sultanului a căpătat proporţii la vederea pădurii de ţepi în care atârnau turcii ucişi din ordinul lui Ţepeş.
Pentru a treia oară, Vlad Ţepeş se întoarce pe tronul Ţării Româneşti în 1475, însă la sfârşitul lui decembrie 1476 este asasinat.
Festivalul Dracula Medieval doreşte să fie o reiterare a unui trecut istoric valoros şi a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Târ-govişte prin Tetrul Tony Bulandra Târgovişte în parteneriat cu CJ Dâmboviţa.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro