Published On: mie, mart. 20th, 2019

Femeie tâihărită în Parcui Chindia

nichiduta.ro

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei tâlhării.
În scurt timp de la sesizare, poliţiştii de la ordine publică au depistat pe o stradă din municipiu principalul bănuit, un tânăr de 20 de ani. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi, prin smulgere, tânărul ar fi deposedat de poşetă o femeie care se plimba prin parc cu soţul ei. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă. Fiind prezentat în faţa magistraţilor, faţă de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pentru prevenirea infracţiunilor de
tâlhărie:
– o geantă atârnată neglijent pe umăr este o „invitaţie” pentru hoţi. Poartă poşeta/borseta în faţă, lipită de corp, protejată de unul dintre braţe;
– dacă te deplasezi pe marginea părţii carosabile a şoselei, ţine poşeta/geanta pe partea opusă străzii;
– când transporţi sume mari de bani, fă tot posibilul să fii însoţit(ă) de o persoană care te-ar putea ajuta, în cazul unei agresiuni;
– evită ieşirile în localitate după lăsarea întunericului, mai ales în zonele izolate sau neiluminate;
– nu te lăsa atras(ă) în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse (mai ieftine, de obicei);
– nu te grăbi să inviţi în casă persoane pe care doar ce le-ai cunoscut şi care îţi spun poveşti impresionante de viaţă; odată intrate în casă, aceste persoane îşi pot schimba total atitudinea şi chiar pot folosi violenţa pentru a-ţi sustrage diferite bunuri; – nu permite accesul în casă/curte persoanelor care vor să îţi prezinte diferite „promoţii” sau susţin că realizează sondaje de opinie ori reprezintă diferite organizaţii caritabile.
Pentru prevenirea furturilor din societăţi comerciale, magazine sau unităţi de alimentaţie publică:
– manifestaţi vigilenţă atunci când vi se solicită produse de pe rafturile mai greu accesibile ale magazinului; în momentul în care sunteţi cu spatele, hoţul va profita de neatenţia dumneavoastră şi va sustrage bunuri din magazin;
– fiţi atenţi la persoanele care intră în grup în magazin; s-ar putea ca, în timp ce una dintre ele vă distrage atenţia solicitându-vă informaţii despre un produs, celelalte să sustragă diferite mărfuri;
– oferind persoanelor suspecte indicii că au fost identificate, creaţi condiţii pentru evitarea furturilor. O abordare de genul: „Pot să vă ajut cu ceva?” sau „Vă pot ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi?”, îi determină pe cei mai mulţi dintre infractori să îşi abandoneze planurile;
– nu părăsiţi magazinul, chiar pentru perioade scurte de timp, fără să vă asiguraţi că aţi încuiat uşa şi aţi securizat celelalte căi de acces;
– nu ţineţi banii din încasări la vedere;
– nu depozitaţi pe tejghea sau în jurul spaţiului de servire bunuri care v-ar obtura câmpul vizual şi v-ar limita posibilitatea de a supraveghea magazinul;
– nu lăsaţi, pe timpul nopţii, bunurile de mare valoare în vitrine;
– pe timpul nopţii, nu permiteţi pentru nici-un motiv, accesul persoanelor necunoscute în incinta spaţiului comercial; folosiţi, pentru a le servi, doar fereastra amenajată în acest scop.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro