Federaţia SANITAS somează public Guvernul proaspăt instalat să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială

BIROUL EXECUTIV al Federaţiei SANITAS, întrunit în şedinţă extraordinară, pe data de 29 decembrie 2020, a analizat proiectul Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare aflat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Din textul proiectului legislativ reiese intenţia Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajaţi din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. În consecinţă, personalul tehnic-administrativ şi de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenţii sociali, salariaţii cu cele mai mici venituri din cele două sisteme, nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.
De asemenea, proiectul de ordonanţă limitează veniturile salariaţilor cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor şi a orelor de gardă la salariul aflat în plată.
Biroul Executiv a luat act de intenţia vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condiţiile în care aceşti salariaţi se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi.
În aceste condiţii, Federaţia SAN-ITAS din România somează public Guvernul proaspăt instalat să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, indiferent în ce poziţie s-au aflat actualii reprezentanţi guvernamentali în acea perioadă.
De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declaraţia actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câştig al acestei ordonanţe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, şi-a asumat nişte angajamente faţă de lucrătorii din sănătate şi asistenţă socială iar caracterul aşa-zis temporar al îngheţării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranţă el se va permanentiza!
Totodată ne asigurăm toţi membrii de sindicat că nu vom accepta actuala formă a Ordonanţei de urgenţă şi vom recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile EROILOR ROMÂNIEI DE AZI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Necesitatea Religiei în societatea contemporană

Prof. Valentin Păunescu_Pentru societatea contemporană, nevoia de educaţie moral-religioasă este fundamentală, deoarece, mai cu semă în cazul tinerelor generaţii conferă acele valori ale înaintaşilor ce fundamentează societatea noastră de mâine.Lumea noastră are nevoie de valori morale, are nevoie de o educaţie spirituală, fără de care viaţa nu poate merge înainte, […]