Published On: vin, Mar 17th, 2017

FEDERAŢIA A RESPINS CONTESTAŢIA CSM-ULUI, CARE A VIZAT DREPTUL UNEI JUCĂTOARE DE LA CLUJ

Rezultatul înregistrat la finalul partidei de baschet femininn dintre U. Cluj şi CS Municipal Târgovişte, 8854, a rămas şi după şedinţa CCCLT CCCLT, în şedinţa din 14.03.2017, a analizat adresa CSM Târgovişte nr.620/13.03 2017, privind susţinerea contestaţiei referitoare la dreptul de joc al sportivei Naketia M. SWAINER, făcută la data de 11.03.2017 la terminarea jocului din LNB feminin contra echipei „U” Cluj Napoca.
În baza documentelor avute la dispoziţie şi a regulamentelor FR Baschet şi FIBA, privind transferul sportivilor străini, CCCLT a constatat că:
1. Transferul sportivei Naketia M. SWAINER la „U” Cluj, s-a efectuat cu respectarea prevederilor RGOC, Art. 17.2, Art. 17.3, şi Art. 17.6 cât şi a RS LNBF, punctul „B”;
2. Au fost respectate termenele prevăzute de regulamente;
3. Afirmaţia CSM Târgovişte, în sensul că sportiva N. M. SWAINER se afla sub contract cu o altă echipă nefiind probată, nu poate fi luată în considerare; 4. CSM Târgovişte recunoaşte faptul că, sportiva N. M. SWAINER, la data de 05.03.2017 ar fi jucat, prezumtiv, în baza unui contract în campionatul Poloniei.
5. Prezumţia nu este probă şi nu poate fi luată în considerare;
6. CSM Târgovişte, recunoaşte în contestaţie că prevederile RGOC, art.17.6 sunt normale deoarece „din cauze independente de clubul solicitant, se poate ca dosarul să nu poată fi depus complet în momentul
înregistrării”……(n.n. Cererii de
transfer);
7. Conform reglementărilor interne şi FIBA, în vigoare,
a. FR Baschet nu este abilitată să verifice dreptul de joc acordat de o altă Federaţie;
b. Înregistrarea cererii de transfer de un club la FRB nu este condiţionată de prezentarea simultană a acordului de transfer (LOC) pentru sportivul respectiv şi nici nu are efect de blocaj a dreptului de joc al respectivului în ţara de unde vine.
Având în vedere cele expuse mai sus, şi luând în considerare lipsa argumentelor privind încălcarea prevederilor regulamentare în operaţiunea de transfer invocată;
Cu majoritate de voturi, CCCLT decide:
• Respinge ca inadmisibilă contestaţia CSM Târgovişte deoarece nu sau reţinut încălcări ale prevederilor regulamentelor privind transferul sportivei Naketia M. SWAINER;
• Omologhează jocul CS „U” Cluj Napoca – CSM Târgovişte cu scorul înregistrat pe teren;
• Cu drept de contestaţie cf. RGOC art.21.11 şi art.21.12

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente