Published On: lun, Iul 17th, 2017

FC Aninoasa a început treaba S-a despărţit de foarte mulţi jucători

Vineri a fost forfotă la stadionul Comunal din Aninoasa. Jucătorii de la Fotbal Club s-au reunit în vederea pregătirii pentru abordarea sezonului 2017-2018, care începe pe 26 august.
La apelul făcut de antrenorul, Cristi Bălaşa, au răspuns prezent următorii jucători: Prisăceanu, Bicher – Neaga, Pahonţu, Coman, Grigorescu, Călinescu, I. Maican, Dinu (din vechiul lot).
Noutăţile sunt: George Năstase (fundaş), George Matei (mijlocaş) ambii de la Chindia-juniori, Laurenţiu Blas (mijlocaş Bradul Moroieni), Ionuţ Radu (fundaş-ata-cant Recolata Gura Şuţii), Mitrea (mijlocaş din propria pepinieră).
Este posibil ca la gruparea de lângă Târgovişte să mai vină şi alţi jucători. Marina şi A. Neguţ au fost învoiţi. Faţă de lotul vechi nu au venti: T. Calofir, Bărboiu, A. Ştefan, D. Cernea, Ene, Neacşu, Roşciugă, Huţuşoru, Dedu, Enescu, Rusu, Diţă.
Antrenamentele vor fi la început uşoare, de reacomodare la efort. apoi vor creşte în intensitate. Se preconizează efectuarea unui cantonament centralizat în perioada 31 iulie -5 august. Locaţia încă nu s-a stabilit.
Pe 9 august, FC Aniniasa va juca în Cupa României, primul meci oficial al sezonului.
De asemenea, are programate următoarele meciuri amicale: Chindia Târgovişte (21 iulie), Metaloglobus Bucureşti (22 iulie), Chindia-juniori (pe 26 iulie), CS Tunari (11 august), petrolul Ploieşti (12 august). Este posibil să intervină schimbări în acest program.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>