Published On: mar, mai 14th, 2019

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia” a fost gazda Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice studenţeşti „Norme, valori şi repere contemporane în societatea românească”

nichiduta.ro

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia”, din Târgovişte pe parcursul a două zile a găzduit Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice studenţeşti „Norme, valori şi repere contemporane în societatea românească”, un eveniment cu tradiţie, care de 15 ani se organizează fără întrerupere. Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti – „Norme, valori şi repere contemporane în societatea românească”, este organizată de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia”, din Târgovişte, în colaborare cu Centrul Europe Direct Târgovişte, Societatea Antreprenorială Studenţească Valahia Târgovişte, Universitatea din Piteşti – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept şi în partene-riat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa. Amfiteatrul „Paraschiv Vagu” din campusul universitar a găzduit deschiderea Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti la care au fost prezenţi fostul decan al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, Sache Neculaescu, inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Cristina Stroe, conf. univ. dr. Claudia Gilia, cadru universitar dar şi deputat, prodecanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia”, din Târgovişte, Steluţa Ionescu, studenţi ai facultăţii, masteranzi, dar şi cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional „lenăchiţă Văcărescu”, Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Liceul „Voievodul Mircea” şi Liceul „Petru Cercel” din Târgovişte.
Oficiile de gazdă au fost făcute de conf. univ. dr. Constanţa Mătuşescu, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia”, din Târgovişte.
Nu au lipsit mesajele invitaţilor. Conf. univ. dr. Claudia Gilia, cadru universitar dar şi deputat a ţinut să sublinieze faptul că alături de cunoştinţele teoretice, de stagiile de practică, cercetarea ştiinţifică trebuie să constituie un element definitoriu al pregătirii studenţilor.
O piesă a trupei de teatru forum a Centrul Europe Direct Târgovişte a deschis seria evenimentelor. A urmat o masă rotundă cu tema – Violenţa domestică: o problemă reală şi actuală la care au participat şi două persoane private de libertate iar moderatorii au fost conf. univ. dr. Lavinia Vlădilă şi ag. şef principal de poliţie, Victor Bucuroiu. Ziua de joi s-a încheiat cu un concurs interuniversitar de procese simultate, coordonatorii fiind: lect. univ. dr. Olivian Mastacan, lect. univ. dr. Denisa Barbu, lect. univ. dr. Oana Şaramet, lect. univ. dr. Cristinel Ghigheci.
Ziua de vineri, 10 mai a continuat cu prezentarea lucrărilor ştiinţifice de către cei 40 de studenţi care au elaborat o serie de lucrări ştiinţifice care tratează o paletă largă de subiecte, atât pe tematica europeană, dar şi pe chestiuni de drept intern. Tradiţia se păstrează iar cele mai bune lucrări sunt premiate.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro