Published On: vin, iul. 7th, 2017

Facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi

nichiduta.ro

In cadrul conferinţei de presă a PSD Dâmboviţa s-a discutat despre facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi.
La propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul a aprobat săptămâna trecută o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care va aduce o serie de beneficii persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora. Copiii cu handicap grav
nu vor mai fi puşi pe drumuri la comisiile de evaluare
Copiii cu handicap grav care beneficiază de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Măsura a fost adoptată în contextul în care mass-media a relatat, de-a lungul timpului, în repetate rânduri, despre cozile care se formau la comisiile de evaluare şi condiţiile în care copiii cu handicap grav şi însoţitorii acestora erau nevoiţi să aştepte ore sau chiar zile în şir, pentru reînnoirea certificatului de handicap.
Debirocratizare şi mai puţine drumuri la ghişeu
Persoanele cu dizabilităţi vor primi din oficiu prestaţia socială şi nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens.
Această hotărâre s-a adoptat deoarece s-a constatat că nu toate persoanele cu diz-abilităţi ştiau că trebuie să depună o cerere specială pentru primi prestaţia socială, după obţinerea certificatului cu handicap. Noile prevederi stabilesc faptul că prestaţia socială se acordă automat, după obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, aşa cum prevedea varianta veche a
legii.
Nu în ultimul rând, măsura este una de debirocrati-zare, astfel încât să se evite drumurile inutile şi cozile la ghişee.
Scutirea persoanelor cu handicap grav psihic şi mintal de la plata contribuţiei datorate în centrele rezidenţiale
Mai precis, 5.150 de persoane cu handicap grav psihic şi mintal vor beneficia de scutire la plata contribuţiei datorate pentru adulţii cu handicap din centrele rezidenţiale.
Măsura a fost adoptată pentru a nu vulnerabiliza şi mai mult această categorie socială, respectiv membrii familiilor persoanelor cu handicap psihic şi mintal, care, în prezent, suportă plata contribuţiei în centrele rezidenţiale.
Sprijin pentru familiile adulţilor cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale
In prezent, obligaţia de întreţinere pentru adulţii cu handicap asistaţi în centre se întinde până la fraţi şi surori, rudele în linie dreaptă, soţ şi soţie.
Modificarea adusă prin actul normativ a restrâns această obligaţie la soţ şi soţie, părinţi pentru copii şi copii pentru părinţi.
Decizia a fost luată întrucât, în practică, s-au înregistrat cazuri în care rude de gradul patru ale bolnavilor au ajuns să fie executate silit pentru neplata acestei contribuţii.
Servicii sociale cât mai aproape de persoanele cu dizabilităţi
O altă prevedere importantă a ordonanţei de urgenţă adoptate astăzi are în vedere crearea de oportunităţi de dezvoltare de servicii sociale de tip rezidenţial (centre de zi, centre respiro şi locuinţe protejate) şi pentru autorităţile locale, respectiv consiliile locale, cu scopul precis de a le aduce cât mai aproape de cetăţean.
Legea actuală permitea doar direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copiilor (DGASPC) să deschidă astfel de servicii publice, nu şi autorităţilor locale.
Menţionăm că o astfel de prevedere creează o oportunitate pentru primării, şi nu obligaţia de a înfiinţa servicii.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro