Published On: vin, ian. 25th, 2013

F.C. Municipal Târgovişte Puternica din toate punctele de vedere

nichiduta.ro

fcm TargovisteO greşeală constatată în jocul Municipalului, în tur, a fost că a preferat să joace spectaculos, nu economicos, la mica ciupeală. „Tunarii” târgovişteni au dus jocul în atac cu o frecvenţă bună, dar picioarele atacanţilor s-au împiedicat în faţa porţii adverse. Astfel, Municipal a reuşit să penetreze porţile adverse doar de şase ori. In atac, a contat doar prin… mijlocaşul Adrian Grigore, care a marcat patru goluri (cu Conpet Ploieşti, Girom Albota 2 şi F.C. Zagon). Celelalte două goluri au fost înscrise de Enescu (cu Fortuna Brazi) şi Mândru (din 11 m, cu Civitas Făgăraş).
„Ca să marchezi gol îţi trebuie inimă, plămâni, precizie şi noroc”, spunea cândva reputatul antrenor Valentin Stăncescu. Atacanţii Municipalului nu au făcut altceva decât să remarce portarii adverşi de la Unirea Câmpina, Avântul Reghin, C.S.M. Argeşul Piteşti, Unirea Tărlungeni, F.C. Zagon. Jucătorii din linia de atac a Municipalului, Dragnea, Timofte, Negotei, Popa şi chiar Tudorache, s-au remarcat doar prin ratări. S-au stins în careul advers după prima nereuşită.
Bine doar în defensivă
închizătorii Gâldău, Penescu şi Lungeanu au stat prea retraşi şi au participat sporadic la ofensivă. Doar Gâldău, la fazele fixe, s-a aveturat în atac. Centrările lui Penescu n-au avut adresă, fie că au fost irosite de colegi. Lungeanu a stat la pândă, fără însă să facă presing agresiv în jumătatea adversă.
Niciunul dintre cei trei închizători, folosiţi în garnitura Municipalului, n-a putut să împingă jocul spre poarta adversă. Au jucat bine doar defensiv, fără să conteze însă în atac. Finalizarea au amânat-o pentru altă dată. Insistenta lui Negotei n-a dat roade
fi trebuia Municipalului
un atacant care să gonească 40-45 m cu unul sau doi adversari în spate, să marcheze şi portarul să n-aibă nimic de zis. Ii trebuia un om care să fie ca o „nălucă” printre rigizii fundaşi centrali adverşi. Mă gândeam că asemenea jucător poate fi Cristi Negotei. Dar acesta mai mult a dezamăgit decât a încântat. Insistenţa lui n-a dat roade. A irosit, de fiecare dată, şansele de a scutura plasa adversă, fie că n-a găsit spaţiul porţii, fie că a remarcat portarii adverşi. Doar la ratări Cristi Negotei a luat examenul cu notă maximă. Acum, fostul mijlocaş-atacant al Municipalului e în probe la codaşa Ligii întâi, F.C. Turnu Severin.
N-a lovit niciodată năucitor
Se aştepta mult mai mult de la puştiul de 17 ani, Dani Popa. Atacurile lui n-au fost lucide şi aşezate. A evoluat cu turaţie medie. N-a jucat dezinvolt. N-a ştiut să-şi mulţumească antrenorii ( Ion Constantin şi, apoi, Gigi Manea). N-a lovit niciodată năucitor, aşa cum se aştepta. A găsit cu mare greutate calea spre buturile adverse. S-a descurajat la primul reproş venit de la vreun coechipier. Nu s-a încumetat să tragă la poartă şi, firesc, n-a marcat niciun gol. Dar Dani Popa este un jucător de rasă, care, dacă este încurajat, poate face diferenţa în multe meciuri. Ii mai trebuie un plus de rafinament. Se poate conta pe el în sezonul de primăvară.
Grădiniţa va ieşi la joacă
In primăvară, Municipalul va ieşi cu „grădiniţa” la joacă. Tinerii târgovişteni au câştigat în valoare şi promit. Ca orice copii, au crescut. I. Constantin, Cernea, Timofte, Lungeanu, Mândru, Enescu, Grigore, Daia, Popa, Penescu, Neculae, Tudorache (toţi sub 21 de ani) sunt decişi să facă figură frumoasă în retur. Vor să facă o echipă extrem de articulată, puternică din toate punctele de vedere.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro