Published On: joi, Mar 28th, 2013

F.C. Municipal Târgovişte Are nevoie neapărat de victorie

Fcm TargovisteChiar dacă Avântul Reghin nu mai are acelaşi lot de jucători ca în tur, Municipal are meci greu cu echipa de pe Mureş.
Trupa lui Adrian Enedy
are două deplasări grele la Şotânga, şi apoi la Ploieşti (cu Fortuna Brazi).
Drumul e lung, bani nu prea mai sunt, lotul este subţirel, atât numeric, cât şi valoric. La Brazi beneficiază de cazare o zi, că vine de la distanţă mare şi joacă în nocturnă. Să faci în şapte zile 1.300 km nu-i aşa uşor, confortabil şi economicos.
Ca să ţină pasul constant, Municipal are nevoie de victorie în confruntarea cu Avântul Reghin. Un succes ar aduna echipa antrenată de Gigi Manea şi ar îndepărta-o cât de cât de zona periculoasă a retrogradării (locurile 9 şi 10). Un gol mai mult ca adeversarul ar lichida conturile imediat. Prospefime şi poftă de antrenamente
La începutul săptămânii (luni), elevii lui Gigi Manea au făcut un antrenament fizic pe un traseu înspre Doiceşti. Apoi s-a lucrat cu precădere la factorii tehnic şi tactic.
„Tunarii” au avut prospeţime şi poftă de antrenamente. în meci mai au nevoie de răutate şi tupeu. Nu trebuie să-şi piardă răbdarea şi să atace orbeşte.
Dragnea trebuie să arate că nu şi-a pierdut instinctul golului şi să surprindă apărarea ardeleană cu fuleul său de triplusaltist. Apoi, Popa, Enescu şi Grigore au datoria să strice ordinea în apărarea Avântului, care este greoaie.
Mai mult ca sigur roş-albaştrii se vor strădui să exprime şi pe tabela de marcaj superioritatea din teren, zdrobitoare la toate capitolele. Poate face asta având organizare, tehnică, orizont, ambiţie şi angajament. Numai aşa îi pot face pe ardeleni să plece amărâţi la vestiare.
Lovitura decisivă
Penetrările frontale ale lui Dragnea, cu pase de la Grigore, pot face zdrenţe apărarea Avântului, care, presimt, va avea clipe grele. Jocul pe laturile terenului, cu urcări în atac ale lui Banu şi Cernea, poate da roade. în acest fel se poate da lovitura decisivă unei echipe rigide, inhibată şi obosită, care vine de la o distanţă de 330 km.
Construcfia se împotmoleşte
Dacă atacantul Puşcaşu este marcat la sânge, jocul Avântului se frânge. Ardelenii se apropie timid de careul lui Zgâmbău. Apoi, şi construcţia se împotmoleşte. în acest fel ardelenii îşi pierd suflul, încercând să mizeze numai pe apărare.
Golgheterul Avântului, Andrei Puşcaşu (8 goluri marcate), a marcat pentru echipa sa cele două goluri din retur cu F.C. Zagon şi Unirea Câmpina. Este de datoria lui Coman să-i facă marcaj strâns, să-l ia pe preluare, să nu-l lase să se întoarcă cu faţa spre poarta lui Zgâmbău. Să nu se comporte cu mănuşi (ca domnişoarele) cu atacantul echipei din Reghin. Aici este una dintre cheile meciului.

Mâine.
Liga a 3-a; Seria a 6-a; Etapa a 17-a
F.C.M. Târgovişte – Avântul Reghin
Unirea Tărlungeni – Conpet Ploieşti
Argeşul Piteşti – Civitas Făgăraş
Girom Albota – Fortuna Brazi
Unirea Câmpina şi F.C. Zagon stau.
Meciurile încep la ora 15:00.
Etapa a 18-a, vineri, 05 aprilie 2013
Fortuna Brazi – Avântul Reghin
Conpet Ploieşti – F.C. Zagon
Civitas Făgăraş – Unirea Tărlungeni
Girom Albota – Argeşul Piteşti
F.C.M. Târgovişte şi Unirea Câmpina stau. (A.I.)

 

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>