Published On: vin, feb. 22nd, 2013

F.C. Municipal Târgovişte A pierdut fără să dezamăgească

nichiduta.ro

fcm targovisteÎn amicalul cu C.S. Afumaţi (scor 0-1, Vlada), F.C. Municipal Târgovişte n-a jucat rău. Dar în multe momente a suferit de timiditate ofensivă. Mândru, Dragnea şi Enescu au „dansat” în treimea adversă, dar fără eficienţă. Municipal a arătat prospeţime, forţă şi o notă de sobrietate. Au fost şi multe perioade în care „tunarii” au presat careul advers, însă poarta echipei din Afumaţi (Ilfov) a rămas nepenetrată. Să marchezi goluri este cel mai greu în fotbal.
Vlada a marcat unicul gol al partidei
C.S. Afumaţi a rezolvat ecuaţia victoriei în minutul 19, când a marcat Vlada, după ce balonul a fost deviat de Neagu şi atins de Coman, 0-1. După încasarea golului, elevii lui Gigi Manea au dat ceva semne de viaţă şi s-au apropiat de poarta lui Burdun şi, din minutul 30, de Mihalcea. Din minutul 59, a intrat Obretin. Până la pauză meciul a fost fără ritm şi consistenţă. Ambele echipe s-au invitat reciproc să preia frâiele jocului.
Mai dinamică şi mai incisivă
După pauză, Municipal a arătat mai mult chef de fotbal. Dar „tunarii” domneşti au alternat momentele bune de joc cu unele mai puţin inspirate. Niciuna dintre echipe n-a jucat direct pe poartă. în ultimele 10 minute, Municipal a fost mai dinamică şi incisivă. A fost periculoasă la poarta lui Obretin. Inimos, bătăios, dispus să plece pe front în linia întâi, Lungeanu a avut două oportunităţi de a marca, în minutul 83 şi 87, din pasele lui I. Constantin, dar portarul Obretin a scăpat cu faţa curată. A avut mare noroc. Tot Lungeanu (65) a avut posibilitatea de a egala, dar s-a pierdut în faţa lui Mihalcea.
Apărarea şi-a făcut datoria
în partea a doua a meciului, C.S. Afumaţi n-a mai avut forţă ofensivă. înlocuirile lui Ionică şi Vlada cu Ungureanu şi Zaharia au diminuat potenţialul ofensiv al ilfovenilor. Nu-i mai puţin adevărat că şi prestaţiile lui Coman şi Neagu din apărarea Municipalului au fost bune. Benzile laterale au fost blocate de I. Constantin (pe drapta) şi Cernea (pe stânga). Apărarea roş-albaştrilor a fost ajutată corespunzător de închizătorul Gâldău. Bine au făcut faza defensivă Banu şi Enescu.
Fără coordonator
Aşa cum am spus, lipseşte din garnitura Municipalului omul care să ordoneze acţiunile ofensive şi care să verticalizeze jocul cu pase pe vârfurile de atac. Un posibil coordonator de joc este Mândru, dar este prea îndrăgostit de minge. Cu această manevrare continuă a balonului nu se garantează succesul.
Cu Mândru, sau alt
jucător, în rol de play-maker, care să ofere cu generozitate baloane în toate direcţiile, Municipal poate presa jumătatea adversă, construind atent în linia mediană. în acest fel şi atacanţii îşi pot face treaba. Se pot desfăşura dacă mijlocaşii pot combina.
N-a găsit atacant de gura porţii
Oficialii Municipalului
n-au reuşit să aducă în „Groapă” un atacant de gura porţii. Au fost încercaţi Fogarasi (Corona Braşov) şi Irinel Cosmin (F.C. Olt), dar aceştia n-au corespuns. Apoi, Codroiu (Atletic Fieni) are probleme de liceu şi navetă. în acest moment, pentru postul de atacant, Gigi Manea îi are la dispoziţie pe Dragnea, Popa, Timofte şi Tudorache. Este preferabil ca în sezonul de primăvară, care va începe pe 8 martie, atacanţii Municipalului să calce apăsat în careul adversarilor şi să dea goluri. Dar atacanţii Municipalului trebuie să ştie că, fără viteză, imaginaţie şi precizie, atacurile sunt sortite eşecului. Acolo, în faţa porţii, e nevoie de multă concentrare. Protagonistele unui meci frumos
F.C. Municipal Târgovişte şi C.S. Afumaţi (antrenor Vasile Neagu) au fost protagonistele unui meci frumos. Ambele combatante au rezistat ritmului partidei. N-au fost motive de plictiseală. Oricât s-au luptat „tunarii” târgovişteni, n-au marcat. Au dus lipsă de creativitate şi au fost neinspiraţi în fazele de atac. Acolo au apelat la acţiuni şablon, uşor de contracarat. Dragnea, Gâldău şi Lungeanu au stricat ordinea în apărarea ilfoveană, dar n-au marcat.
De la C.S. Afumaţi au mai ratat Vlada (27) şi Ungureanu (63). Au mai fost şi unele şuturi spre poarta lui Zegheru, care l-au lovit pe Coman.
Arbitraj impecabil
Meciul a avut parte de un arbitraj foare bun. La centru a fost arbitrul de Liga a 2-a, Adrian Paraschiv, iar la cele două tuşe, asistenţii de Liga I, Bogdan Gheorghe şi Vasile Marinescu (ecuson FIFA). Prestaţia lor a mulţumit pe toată lumea. Au fost corecţi, discreţi şi mereu pe fază. (A.I.)

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro