F.C.M. Târgoviste „Tunarii” au arătat multă poftă de joc

A.l.

Fcm Targoviste -Unirea Tarlungeni■ Victorie la scor în primul amical al iernii – Săndulescu a marcat trei goluri – Mândru patru pase de gol – Vor veni Daia (Chindia) şi Oc. lonescu (C.S. Afumaţi) – Au fost încercaţi juiorii: Zamfir, Nicoară şi Braghidin – Alţi patru juniori au fost în lot
După un meci-şcoală efectuat miercuri, „Tunarii” s-au întâlnit sâmbătă, la Şotânga, cu echipa de Liga a 4-a, Voinţa Perşinari. Băieţii lui Puiu Becheanu au arătat multă poftă de joc, au fost energici, insistenţi şi au câştigat cu scorul de 7-2 (40). Au marcat: I. Constantin (11), Leţu (14), Enescu (28), Dragnea (43), Săndulescu (51, 61 şi 81), respectiv Zidăroiu (72), Şerban (77).
Roş-albaştrii au avut în permanenţă soluţii şi resurse. Au condus clar ostilităţile. Echipa din Perşinari a încercat să ţină pasul. Are în componenţă trei jucători: Florin Constantin, Beni Popescu, Cristi Dinu care au evoluat pe a doua scenă a fotbalului românesc.
Atacurile F.C.M.-ului, în special din prima repriză, au muşcat din plin. La golurile marcate l-au avut în rol de om de ultimă pasă pe Silviu Mândru. Acesta i-a servit ideal pe I. Constantin, Leţu, Enescu şi Dragnea care au făcut ca la pauză scorul să fie 4-0.
în partea a doua a jocului, atacantul Ştefan Săndules-cu a penetrat de trei ori poarta lui Vasiloiu. La două dintre acestea asistul a fost dat de către Enescu.
Formaţia din Perşinari a fost mai activă pe final de meci când a punctat prin Zidăroiu şi Şerban.
De remarcat că ambele echipe au trimis de câte două ori balonul în barele porţilor: Mândru (59), Enescu (67), respectiv Stroe (18), Zidăroiu (43) iar Şerban (75) a ratat o lovitură de la 11 m.
La F.C.M. Târgovişte sa reîntors Valentin Enescu care plecase de la echipă după etapa a 5-a.
Tot despre o reîntoarcere se poate vorbi şi în cazul atacantului Ştefan Săndulescu care a venit pe malul drept al lalomiţei după voiajul la Urban Titu şi Chindia Târgovişte.
Săptămâna aceasta vor veni la F.C.M., Andrei Daia (Chindia Târgovişte) şi Octavian lonescu (C.S. Afumaţi). Ultimul a plecat de la F.C.M. Târgovişte şi a jucat printre altele la Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa, F.C. Argeş Piteşti, în Liga întâi.
în partida cu Voinţa Perşinari au fost încercaţi Ristoiu (Voinţa Perşinari) şi Costache (Voinţa Crevedia) dar şi juniorii Zamfir, Nicoară şi Braghidin. Alţi juniori: Dimovici, Lică, Stoicescu, Gârtea au fost rezerve neutilizate.
Echipa finanţată de Ghiorghi Zotic va încheia ciclul săptămânal cu încă o partidă amicală, sâmbătă, 28 februarie, la Şotânga, pe terenul 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Peste 140 de locuri de muncă vacante pe piaţa dâmboviţeană

În baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa sunt înregistrate 141 de locuri de muncă din care 9 pentru persoanele cu studii superioare; 101 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii; 31 de posturi pentru muncitorii necalificaţi. Dintre acestea menţionăm: consilier administraţie publică; director […]