Published On: vin, Aug 11th, 2017

„EVOLUŢIA ARMAMENTULUI DIN PREISTORIE PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE” – EXPOZIŢIE INEDITĂ LA MUZEUL DE ISTORIE

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în colaborare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Consiliul Raional laloveni din Republica Moldova invită publicul să viziteze expoziţia „Evoluţia armamentului din preistorie până în zilele noastre”, al cărei vernisaj va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate obiecte valoroase aflate în colecţia particulară a domnului Petru Costin, întemeietorul Muzeului Serviciului Vamal, membru fondator al Clubului colecţionarilor din Republica Moldova. Printre piesele expuse se regăsesc numeroase tipuri de arme albe (topoare, vârfuri de săgeţi, de lance, de suliţă, baltage, buzdugane, pumnale, săbii etc.) şi obiecte de harnaşament (zăbale, catarame, chingi, scări de şa). Astfel, de la topoare cu o vechime milenară până la baionete militare de secol XX, vizitatorul va avea în faţă o istorie vie, neîntreruptă a ingeniozităţii umane pe tărâmul armamentului.
Expoziţia va fi găzduită de Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 181, în perioada 12-31 august 2017.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>