Euro vrea să treacă de 4,8750 lei

Radu GEORGESCU_
Ieşirile de capital speculativ din pieţele de la marginea zonei euro a provocat deprecierea monedelor locale. Cursul euro a crescut luni de la 4,8718 la 4,8739 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau în culoarul 4,872 – 4,877 lei. „Ofertele” electoral-populiste ale PSD, fără a specifica care sunt sursele financiare pentru realizarea acestora, vor afecta finanţele dar vor ieftini şi leul care va atinge noi minime istorice. La nivelul caselor de schimb ale băncilor cea mai ridicată cotaţie de vânzare a euro o practica Banca Românească -4,9726 lei. BCR utiliza o cotaţie de vânzare de 4,9480 lei iar BRD una de 4,9490 lei. Moneda unică a scăzut uşor faţă de cea americană, la 1,1779 – 1,1817 dolari, odată cu revenirea stării de aversiune faţă de risc, tendinţă de care au profitat şi alte valute majore, precum francul elveţian sau yenul japonez. Cursul dolarului american a crescut de la 4,1250 la 4,1345 lei. Moneda elveţiană s-a apreciat la 1,072 – 1,075 franci/euro, media ei urcând de la 4,5287 la 4,5387 lei. Media lirei sterline a crescut de la 5,3746 la 5,3939 lei. Evoluţia este una conjuncturală, atâta vreme cât joi va fi anunţat rezultatul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie în privinţa acordului comercial post-Brexit. Un rezultat negativ a pus în gardă Banca Angliei care a trimis luni o scrisoare către instituţiile financiare pentru a afla nivelul lor de pregătire pentru implementarea unei rate cheie negative, măsură care va afecta plasamentele în lira sterlină. Preţul gramului de aur a urcat de la 255,1347 la 255,3387 lei, în timp ce uncia a coborât pe pieţele specializate la 1.910 – 1.924 dolari. lndicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,10%. Indicele ROBOR la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,12%, în timp ce indicele la 12 luni a revenit de la 2,14 la 2,13%. În regiune, media monedei poloneze s-a întărit uşor, de la 4,4798 la 4,4737 zloţi/euro, dar cea maghiară s-a depreciat de la 356,61 la 358,81 forinţi/euro. Bitcoin creştea pe platformele specializate la 11.400 – 11.700 dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale şi Ziua Informării Preventive

In acest an, în ziua de marţi, 13 octombrie 2020, s-a suprapus cu două evenimente importante care s-au desfăşurat sub sloganul „ACASĂ ÎN SIGURANŢĂ „, fiind vorba despre Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale şi Ziua Informării Preventive. Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale a fost desemnată prin […]