Published On: vin, Oct 13th, 2017

Este nevoie de 10 autospeciale noi la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa Achiziţia de ambulanţe se va face centralizat, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa are nevoie la o primă strigare de cel puţin 10 autospeciale noi. Necesarul a fost transmis către instuţiile centrale. Este nevoie de autospeciale în Staţia Centrală Târgovişte precum şi în substaţiile de la Bilciureşti, Titu, Găeşti, Răcari. La acest moment, în judeţul Dâmboviţa sunt 56 de ambulanţe, dar majoritatea se apropie de „vârsta” de casare. Trebuie să menţionăm că opt din cele 56 sunt mai noi. Un lucru este foarte clar, în întreaga ţară salvatorii „aleargă” la cazuri cu maşini care ar fi trebuit scoase din uz, întrucât au depăşit de mult kilometri la care ar trebui să fie casate. Ca noutate şi veste bună, achiziţia de ambulanţe se va face centralizat, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost desemnat de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, unitate pentru achiziţia centralizată de autospeciale/ambulanţe pentru Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi pentru serviciile de ambulanţă judeţeţene şi pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Achiziţia centralizată va permite economii substanţiale, ca urmare a creşterii cantităţilor achiziţionate, iar serviciile de urgenţă vor putea fi dotate cu ambulanţe de calitate la preţuri inferioare celor achiziţionate neunitar, prin autorităţi contractante distincte. Un alt avantaj va fi standardizarea echipamentelor aferente şi a modului de organizare a acestora în cadrul ambulanţelor, asigurând interoperabilitatea resurselor SMURD – serviciile de ambulanţă judeţene / Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov – care acţionează în sistem integrat în cazul accidentelor majore cu victime multiple. În acest fel, vor putea fi aplicate proceduri de lucru unitare în utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor care permit transmiterea la distanţă a datelor privind starea victimelor, şi se va asigura o reducere semnificativă a costurilor cu mentenanţa, dar şi a celor care implică pregătirea de specialitate a personalului SMURD şi al serviciilor de ambulanţă.
Decizia de centralizare a achiziţiilor de ambulanţe a fost luată în regim de urgenţă în scopul creşterii capacităţii de răspuns la urgenţele medicale prespitaliceşti, având în vedere creşterea perioadelor de indisponibilitate a autospecialelor/ambulanţelor şi riscul crescut în exploatare, ca urmare a uzurii acestora, precum şi degradarea continuă şi accelerată a acestui tip de resurse din dotarea serviciilor publice de urgenţă.
Potrivit actului normativ aprobat miercuri,11 octombrie 2017, de Guvern, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de unitate de achiziţii centralizată, încheie acorduri-cadru în nume propriu, în baza cărora semnează şi derulează contracte subsecvente.
Coordonarea tuturor activităţilor care privesc finanţarea, derularea procedurilor de achiziţie şi livrarea autospecialelor şi ambulanţelor revine secretarului de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.
Lista cu necesarul de autospeciale/ambulanţe, pe tipuri şi cantităţi, raportat la perioada de valabilitate a acor-dului-cadru, se avizează de către Comisia interministerială pentru suport tehnic (CIMST), la propunerea Direcţiei Generale Management-Urgenţe Medicale din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne (DGMUM), precum şi a direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>