EŞEC INEXPLICABIL

Mihai ROŞOIU

A.S. Independenţa Baia Mare – Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte 1-0 (1-0)
Pe stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare a avut loc meciul dintre echipele de fotbal feminin A.S. Independenţa Baia Mare şi Clubul Sportiv ŞcolarTârgovişte, din cadrul Super Ligii feminine de fotbal, etapa a10-a.
Primul sfert al partidei nu a adus nici o emoţie pentru spectatori, dar în minutul 20, jucătoarea Adelina Fedor a marcat în poarta oaspeţilor, însă golul a fost anulat pe motiv de henţ. În minutul 29, căpitanul echipei gazde, Florica Codrea, a centrat de pe flancul drept iar mijlocaşul Amalia Hohman, aflată singură cu poarta goală, a reluat mingea în poartă din 4 metri. Imediat, în minutul 30, Adelina Fedor, pe contraatac, a lovit puternic mingea de la aproximativ 12 metri, însă balonul a nimerit bara, iar scorul a rămas neschimbat şi A.S. Independenţa Baia Mare a învins cu 1-0 pe C.S.Ş. Târgovişte, obţinând al doilea succes în acest sezon.
A.S. Independenţa: 30 Kriszta Haim- 4. Florica Codrea-cpt, 2.Alexandra Zsiga, 5.Diana Pop, II.Alexandra Marian – 3.Daiana Burde, 20.Roberta Silaghi, 6.Laura Desmerean, 18.Amalia Hohman – 8.Adelina Fedor (13.Ligia Muntean ş82), 10.Denisa Predoi. Antrenori: Alexandra Marian, Florica Codrea.
C.S.S.Târgovişte: I.Alexandra Sfeia -18.Florentina lonescu, 15.Sandq Oprica, 2.Elena Olteanu, 4.Ştefania Burcea – 11.Mihaela Merlan, 6.Maria Neacşu, 17.Linda Cergan, 7.Denisa Polanta – 5.Ioana Ionescu (8.Melissa Buleandra 31), 9.Mihaela Radu-cpt. Antrenori: Mihai Tătăran, Gheorghe Marinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Deputatul PSD Dâmboviţa. Leonardo Badea: Legea prevenţiei, o prioritate

Deputatul PSD Dâmboviţa, Leonardo Badea a prezentat principiile şi mecanismul de funcţionare care vor sta la baza proiectului Legii prevenţiei. Scopul Legii prevenţiei va fi prevenirea aplicării automate a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în […]