Published On: lun, Apr 1st, 2013

Elevii sunt aşteptaţi la Centrul Judeţean de Cultură pentru artă şi tradiţie

eleviCentrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa anunţă desfăşurarea, în perioada 1-5 aprilie 2013, a unui amplu program educaţional de activităţi extracurriculare şi extraşcolare care se adresează tuturor elevilor -începând cu preşcolarii, până la cei de liceu, activităţile fiind alcătuite astfel încât să urmărească programele şcolare, metodologiile psihopeda-gogice şi particularităţile de vârstă.
Activităţile din cele cinci zile ale programului se doresc să vină în întâmpinarea atât a cadrelor didactice, a elevilor, cât şi a părinţilor, încurajând, în acest fel, un parteneriat adevărat între cei trei actori ai actului educaţional.
Deschiderea oficială va avea loc astăzi, 1 aprilie 2013, ora 09:00, la sediul instituţiei şi deja s-au înscris la activităţi elevii de la Şcoala Coresi şi Şcoala 8 din Târgovişte.
Departamentul Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale oferă copiilor întâlniri sau reîntâlniri cu atelierele de olărit, pictură icoane pe sticlă, tehnici de aranjament cu elemente vegetale, încondeiat ouă, confecţionat obiecte din pănuş, împletituri din răchită, orfevrărie, şezători, concert interactiv de muzică populară şi multe alte surprize.
Departamentul Şcoala Populară de Artă îi aşteaptă pe elevi la Atelier de pictură cu Tiberiu Cercel, de luni până vineri, între orele 09:00-14:00. De asemenea, vor avea parte de iniţiere muzicală în arta interpretativă (pian) alături de prof. Valentina Mileşan, vor învăţa cântece populare în Studioul muzical împreună cu prof. dr. Maria Tufeanu, vor aprofunda ceea ce înseamnă stil şi eleganţă şi vor învăţa să facă singuri accesoriile sub atenta îndrumare a prof. Paula Mihălăchioiu. De asemenea, în atelier cu artistul plastic Mihai Şerbănescu, vor deprinde noţiunile de pictură şi culoare, iar cei pasionaţi vor lua lecţii la secţia Canto clasic muzică uşoară de la prof. Adela Duţu. (Ş.E.)

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>