Elevii se întorc la şcoală în 5 mai

Grădiniţele şi şcolile se redeschid în 5 mai, după vacanţa de Paşte. Astăzi încep cursurile copiii de grădiniţă şi elevii care nu susţin examene naţionale. Elevii din ani terminali se vor întoarce la şcoală în 10 mai. În funcţie de incidenţa cazurilor de COVID din fiecare localitate, şcolile vor funcţiona după două scenarii.
Conform ordinului comun al Minsterului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezenţă fizică toţi elevii. În localităţile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preşcolarii, elevii din învăţământul primar şi elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă.
În scenariul în care toţi copiii merg la şcoală sunt 1.800 de localităţi, iar alte 1.400 au rata de infectare peste 1 la mie.
„Miercuri, 5 mai, vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe, toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor începe şcoala cu prezenţă fizică de miercuri, 5 mai. Pentru elevii claselor a V-a, a Vl-a, a VlI-a, a IX-a, a X-a şi a Xl-a din localităţile în care rata de infectare este sub 1 la mie – şi avem la ora actuală aproape 1.800 de localităţi în care rata de infectare este sub 1 la mie – vor merge, de asemenea, la şcoală de miercuri, 5 mai, cu prezenţă fizică.
Ceilalţi elevi de clasele V, VI, VII, IX, X, XI din localităţile în care rata de infectare, din păcate, este încă peste 1 la mie vor începe şcoala miercuri, 5 mai, în sistem online. Este vorba de puţin peste 1.400 de localităţi”, a spus Sorin Cîmpeanu la Antena 3.
Ministrul a mai spus că masca de protecţie „va fi purtată în permanenţă”.
Ordinul de ministru mai prevede că este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanţare corectă, aerisirea frecventă a spaţiilor, respectarea normelor de igienă şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie.
Este permisă participarea preşcolarilor/elevilor din învăţământul special, cu prezenţa fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanţare adecvată, respectarea normelor de igiena şi asigurarea ventilării regulate a spaţiilor.
Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor atât în interior cât şi în exterior, precum şi în sălile de clasă, cu exceptia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere şi vor evita în permanenţă contactul faţă în faţă cu copiii la o distanţă mai mică de 2 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Concert extraordinar dedicat personalului medical din prima linie

În semn de preţuire pentru salvatorii de vieţi omeneşti, pentru sacrificiile şi eforturile continue pe care aceştia le întreprind, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează un concert extraordinar intitulat „Onoare şi Recunoştinţă Spitalului Judeţean de Urgenţă”.Concertul va avea loc în data de 7 mai, la ora 18.00, în curtea Spitalului […]