Published On: mar, Feb 19th, 2013

Elena Udrea, deputat PDL: „PDL trebuie sâ se pregătească sâ trăiască in epoca post-Bâsescu”

elena udreaPână mai săptămâna trecută, lucrurile au foat oarecum în coadă de peşte, în PDL. Neştiindu-se sigur dacă Elena Udrea va candida sau nu pentru funcţia de preşedintă a partidului, atmosfera era călduţă, dar când a anunţat oficial, vineri, că intră în competiţia pentru conducerea PDL-ului, gruparea Blaga a luat foc. Auzi, să fie ei sub papucul politic al unei femei! Nici gând! Enervat, Blaga a dat aşa de tare în clocot, încât l-a acuzat public pe Băsescu că o sprijină pe Udrea, de parcă ar fi sfârşitul pământului, uitând că a fost o perioadă când a fost şi el sub aripa protectoare a lui Traian Băsescu. Dar în politică se confirmă zicala cu facerea de bine. Petre Roman este un exemplu al urmării facerii de bine. Ciorbea, la fel.
Dar să revenim la prezentul politic fierbinte spre incandescent. Deci, fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, actualmente deputat PDL, a anunţat oficial că va candida pentru şefia Partidului Democrat Liberal. Motivul l-a prezentat chiar ea, făcând aluzie şi la puternica personalitate a lui Traian Băsescu, aluzie care, nu este exclus, să-l fi deranjat pe Blaga: „Partidul trece acum printr-un moment de cotitură, închide o etapă care a însemnat maximum de succes pe care un partid poate să-l obţină. A avut guvernarea, şeful Camerei Deputaţilor, şeful Senatului, preşedintele ţării. Această etapă, cu toate succesele ei, este o amintire, şi PDL trebuie să se pregătească să trăiască în epoca post-Băsescu. Trebuie să se instituţionalizeze, să fie capabil să construiască o opoziţie reală, puternică. Să fie capabil să dea o speranţă electoratului care ne-a votat odată şi nu ne-a mai votat în 2012, dar nici nu a votat cu USL, ci încă mai aşteaptă o trezire a PDL-ului. Să fie capabil să-şi energizeze, să-şi mobilizeze propriii membri şi să câştige alegerile. Nu mai avem posibilitatea să generăm un lider care să facă de unul singur ca PDL să câştige alegerile în 2016. De aceea este nevoie de o viziune nouă, de o schimbare şi de o echipă foarte puternică”. Blaga se dă la Udrea
Inevitabil, s-a declanşat duelul: Blaga se dă la Udrea, acuzând-o că nu a urcat niciodată pe scenă la mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012, în mod sigur contracandidata sa la preşedinţia PDL nici nu se afla în oraşele respective la acel moment. De asemenea, Mihail Neamţu (tabăra Blaga) o acuză pe Elena Udrea c-ar fi lipsit la cel mai important eveniment al anului 2012, referindu-se tot la referendumul de suspendare a preşedintelui. Dacă vă aduceţi aminte, replica Elenei Udrea nu s-a lăsat aşteptată: „Nu am urcat pe scenă la mitingurile pentru referendum, cum dealtfel nu a urcat nimeni altcineva din PDL în afară de Vasile Blaga şi Monica Macovei, pentru că aceasta a fost decizia actualei conduceri a PDL. (… ) Actuala conducere a dorit revanşa pentru pierderea alegerilor interne din 2011 şi de aceea a stabilit că echipa lui Boc face rău partidului, deci nu trebuie să mai apară nicăieri”. Elana Udrea a menţionat totuşi c-a participat activ la campanie „din spatele luminilor”, adăugând ironic: „… că iată, la alegerile din decembrie, eu am luat de două ori scorul lui Vasile Blaga, cel care a urcat pe scenă, iar ceilalţi nici nu au intrat în Parlament!”. în altă ordine de idei, dacă e să fim corecţi, Vasile Blaga are şi el partea sa de contribuţie la câştigarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al lui Băsescu: mişcarea, sub aspect politico-administrativ, pe atunci, a fost inteligentă, deoarece, după ce este înlocuit din funcţia de Ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, revine în vechea funcţie, de Ministru al Administraţiei şi Internelor în data de 23 decembrie 2009 -reprezentând Partidul Democrat Liberal, după ce a asigurat respectiva funcţie ca interimar din luna octombrie a aceluiaşi an, în urma demiterii lui Dan Nica (PSD) de către prim-ministrul Emil Boc, moment în care PSD părăsise guvernarea făcută alături de PDL. Această manevră a dus la înlăturarea ultimului obstacol PSD în obţinerea funcţiei de către Băsescu, de preşedinte al statului. Drept urmare, Blaga a fost răsplătit: din interimar a devenit ministru de interne plin, dar se pare că i s-a urcat puţin la cap, crezând că a devenit pentru totdeauna protejatul lui Băsescu, neînţelegând că Băsescu nu are preferaţi sau simpatii, ci doar scopuri.
Dar războiul pentru funcţia de preşedinte al PDL-ului a intrat într-o nouă etapă. Săptămâna trecută, Vasile Blaga a început să-şi pregătească terenul pentru a fi sigur că nu va pierde în faţa lui Udrea. Manevrele lui Blaga sunt dezvăluite chiar de Băsescu, ce le comentează în stilul său caracteristic, pretinzând că a primit telefoane de la opt organizaţii ale PDL din teritoriu de unde i s-a relatat faptul că în partid se foloseşte tehnica instituirii unor interimari fără să se ţină cont de rezultatul din alegeri: „Este o echipă care, de două luni, sub umbrela analizei după alegeri, instalează interimari şi, dacă iese bine, îi şi definitivează şi dacă nu… asta-i. Exact cum se pun poliţiştii, şefi pe la judeţe: îi pun interimar şi dacă fac ce li se cere politic, poate îi definitivează cândva. Dar tehnica este să-i ţii interimari, asta-i o practică ce se instalează acum in PDL”. Ceea ce spune Băsescu, desigur cu jumătatea de gură, despre lupta dintre Udrea şi Blaga, seamănă cu perioada 2009, alegerile prezidenţiale când Blaga a fost inte-imar, iar după, definitiv Ministru de Interne. Istoria tinde să se repete, dar la altă scară a politicului, cu alte personaje.
„O, săracu’!”
Desigur, cu prima ocazie ivită, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat ce crede despre faptul că Vasile Blaga a spus că românii ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea. Răspunsul lui Băsescu a fost prompt: „O, săracu’!”. Imediat, a doua zi, Blaga i-a dat replica lui Băsescu, făcând aluzie şi la sensibilitatea acestuia din urmă pentru Elena Udrea: „Respect sentimentele d-lui preşedinte. Dar îi amintesc că e mult mai uşor să distrugi, decât să construieşti şi domnia sa ştie asta foarte bine”. Atacul politic bazat pe insinuări de doi bani nu stimulează cu nimic în bine evoluţia unui partid, mai mult, erodează încrederea electoratului care, până la urmă, este mai puţin atras de bârfe de alcov, şi mai mult de promisiunea susţinută logic, a unui partid, referitor le creşterea nivelului de trai, de exemplu, sau a puterii de cumpărare. Dar aşa, cine preferă pe cine sau cine simpatizează pe cine, apă de ploaie. Oricum, Elena Udrea a ieşit la atac, folosind chiar arma insinuării la care a recurs Blaga, scriind pe Facebook: „(… ) Materiale precum cel referitor la primarii sunaţi pentru a fi mituiţi în scopul susţinerii mele la Convenţia Naţională reprezintă măgării de presă (… ) cu care mă confrunt la modul cel mai concret de vreo 8 ani de zile. Ca să-l parafrazez pe şeful partidului, (… ) Antena 3 şi USL să nu se mai obosească – ştiu 22 de milioane de români că îl vor pe Vasile Blaga preşedinte al PDL. Întrebarea este: de ce?”. Oare de ce? Răspunsul ar fi simplu: poate că este mai maleabil, poate, pentru a avea o viaţă politică mai calmă, va merge până acolo încât îi va sacrifica pe Băsescu şi pe Udrea pe altarul ambiţiilor electorale ale USL-ului, gest ce s-ar putea să-i netezească drumul, după 2016, revenirii în Parlament. Este posibil orice. Aşa cum s-a spus public despre Tăriceanu că este omul din umbră al PDL-ului, este posibil, prezumtiv, ca Blaga să fie omul din umbră al PNL-ului, în interiorul PDL-ului, mai ales că unii PDL-işti au trecut, în 2012, în tabăra liberalilor.
Referitor la Traian Băsescu, cu al său „O, săracu’!”, Blaga răspunde: „Noi nu intrăm într-o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu şi vom vorbi doar despre oamenii din PDL, ce trebuie făcut. Singura reacţie va fi, eventual, de răspuns dacă preşedintele mai intervine brutal în competiţia noastră internă. Noi nu ne-am dezis de parteneriatul cu Traian Băsescu şi am susţinut, în campania de referendum, statul de drept, în timp ce unii nu participau nici la dezbateri publice, nici la mitinguri”. După ce-i scoate ochii lui Băsescu că l-a ajutat în timpul celor două referendumuri de suspendare, inclusiv în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale din 2009, Blaga îi transmite un mesaj clar: „Ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul”, deşi Băsescu nu pare a fi omul care să accepte o astfel de stare.
„Blaga nu există”
Până la urmă, mai mulţi lideri democrat-liberali s-au întâlnit, în urmă cu 48 de ore, duminică seara, la invitaţia preşedintelui PDL, Vasile Blaga, pentru a discuta despre organizarea viitorului congres, dar şi despre atacurile recente ale „unor colegi împotriva altora”, după cum a declarat prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda. Cu toate declaraţiile paşnice, conflictul dintre Vasile Blaga şi Elena Udrea se pare că se-nteţeşte în PDL, în apropierea Congresului partidului. Astfel, preşedintele PDL a declarat, ieri, că afirmaţiile Elenei Udrea privind o posibilă înţelegere a lui cu USL reprezintă „un mod de abordare incorect”, arătând că el a fost doar în PD, în timp ce Udrea cam ştie ce este prin USL, deoarece a fost pe vremuri şi la PSD, şi la PNL. De altfel, referitor la efectele războiului Udrea -Blaga, Cezar Preda spune: „Nu e productiv. Toată lumea a ajuns la concluzia că derapajul este foarte mare şi există riscul să se creeze falii în partid. Vasile Blaga a cerut tuturor să se abţină de la orice comentarii în afara partidului”.
Totuşi, întrebat dacă USL îl sprijină pe Blaga la şefia PDL, cum a susţinut Elena Udrea, Ponta a răspuns că o susţine pe ea, spunându-i-o deja: „Eu aseară am întâlnit-o pe d-na Udrea la deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European şi am asigurat-o că nu tot USL-ul. Eu, de exemplu, împreună cu d-l preşedinte Băsescu, cu cei de la EVZ, de la Gândul şi cu alţii, o susţin pe ea. (…) Blaga nu există, avem nevoie de o Opoziţie aşa, care să ne critice toată ziua. Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Clar, e singurul reprezentant adevărat (… ) D-l Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să îl uităm”. De fapt, ceea ce face prim-ministrul Victor Ponta prin acest răspuns este ceva de genul „întărâtă-i, drace, că şi mie-mi place!”.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>