Educafia şi absorbţia fondurilor PNDR, problemele prezentate de AcoR, miniştrilor din Guvern

Săptămâna trecută, delegaţia Asociaţiei Comunelor din România a participat la întâlniri cu Sorin-Mihai CÎMPEANU, ministrul Educaţiei şi cu ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oroş şi cu directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Mihai Moraru. Dorinel Soare, primarul comunei Niculeşti a făcut parte din delegaţie.
Subiectele dezbătute în cadrul întâlnirii cu ministrul Educaţiei au vizat, printre altele, completarea art. 104 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul cuprinderii în finanţarea de bază a cheltuielilor privind: salariile conducătorilor microbuzelor şcolare; funcţionarea microbuzelor şcolare, inclusiv cele ce privesc combustibilul şi licenţele; evaluarea periodică naţională a elevilor; bursele elevilor; transportul elevilor; naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar; examinarea medicală obligatorie periodică a salariaţilor din învăţământul preuniversitar, cu excepţia celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; concursurile şcolare şi activităţi educative extraşcolare organizate în cadrul sistemului de învăţământ şi asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru personalul angajat, preşcolari şi elevi.
Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România au avut şi o întâlnire cu Ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oroş şi cu directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Mihai Moraru.
Principalele discuţii au fost despre fondurile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 pentru beneficiarii publici, despre problemele autorităţilor locale şi despre viitoarele fonduri nerambursabile din perioada de tranziţie şi programare 2021-2027.
La această întâlnire au participat Ioan Mătieş, primarul comunei Mireşu Mare, judeţul Maramureş, Florin-Daniel Boltea, primarul comunei Groşi, judeţul Maramureş, Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul, judeţul Cluj, Gheorghe Dămian, primarul comunei Ciugud, judeţul Alba, Nicolae Pandea, primarul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, Dorinel Soare, primarul comunei Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, Nicolae-Liviu Dascălu, primarul comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, Alexandru Fuică-Haisler, primarul Negrileşti, judeţul Galaţi, Valentin-Dumitru-Ioan Ivan, primarul comunei Sadu, judeţul Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine

Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2021 şi vizează operatorii din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor […]