ECHIPELE DIN LIGA A III-A SUNT AŞTEPTATE SĂ SE ÎNSCRIE ÎN NOUL CAMPIONAT

Mihai ROŞOIU

fotbalPrin decizia Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din 4 iunie 2016, data de începere a ediţiei 2016-2017 a Ligii a 3-a a fost stabilită pentru 27 august sau 3 septembrie anul curent. În acest sens, Departamentul Competiţii a demarat procesul de înscriere a echipelor participante în noua ediţie de campionat a competiţiei.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 38 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, cluburile în cauză vor trebui să completeze şi apoi să trimită cererea de înscriere la Departamentul Competiţii, întâi prin fax, la numărul 021/302.91.93, şi apoi prin poştă, la adresa Str. Sg. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti, cod poştal 022186, în atenţia Departamentului Competiţii.
Condiţii de înscriere a „sateliţilor” în Liga 3
Ca şi în ediţia precedentă de campionat, cluburile din Liga a 3-a au obligativitatea de a avea în teren pe toată durata jocului TREI jucători sub 19 ani. Toţi jucătorii la care se face referire în decizia Comitetului Executiv al FRF din 22 februarie 2016 sunt jucători formaţi la nivel naţional.
În sezonul 2016-2017, în limita locurilor disponibile, cluburile din Liga I, Liga a 2-a sau Liga Elitelor îşi pot înscrie o echipă „satelit” în competiţie, cu respectarea unor condiţii obligatorii stabilite în urma şedinţei de Comitet Executiv din martie 2016. Astfel, aceste echipe vor fi obligate să folosească pe toată durata meciului un număr de minimum TREI jucători U19 plus CINCI jucători U21.
În cazul în care această echipă se va retrage după ce sa înscris oficial în competiţie sau dacă se va retrage sau va fi exclusă în timpul sezonului competiţional, atunci echipa de categorie superioară a clubului din Liga I sau 2 va fi penalizata cu NOUĂ puncte. În cazul cluburilor din Liga Elitelor care ajung în această situaţie, acestea nu vor avea dreptul de a mai juca în competiţia Liga Elitelor pentru o perioadă de TREI sezoane competiţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SORANA CÎRSTEA, ÎNVINSĂ LA BASTAD

Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu sunt româncele care joacă în această săptămână, în afara Anei Bogdan, pe tablourile principale ale turneelor WTA. Sorana Cîrstea a evoluat marţi, în al doilea meci al zilei, contra nemţoaicei Annika Beck, în primul tur al turneului de la Bastad, unde a fost învinsă în […]