Published On: joi, Feb 27th, 2014

Echipa managerială pentru preşedinţia FRF

ligaEste pentru prima oară când, în România, un candidat pentru funcţia de preşedinte al unei federaţii sportive alege să facă o diferenţă clară între componenta administrativă şi componenta sportivă. Pentru ambele secţiuni m-am orientat spre profesionişti de primă mână, având mereu în minte zicala sănătoasă „omul potrivit la locul potrivit”.
Este pentru prima oară când, în România, un candidat pentru funcţia de preşedinte al unei federaţii sportive vine în faţa alegătorilor cu o echipă de manageri profesionişti, validaţi de piaţă, fiecare dintre ei având peste 10 ani de experienţă în domeniul pe care urmează să îl gestioneze.
Este pentru prima oară când, în România, un candidat pentru funcţia de preşedinte al unei federaţii sportive aduce în echipa sa profesionişti din străinătate. De ce? Pentru că sunt anumite domenii în care, dacă vrem să facem performanţă
– iar acesta este scopul meu -, trebuie să-i căutăm pe cei de care avem nevoie. Astăzi, în universul globalizat în care trăim, experţii nu mai cunosc graniţe. Merg acolo unde este nevoie de expertiza lor.
Prezentarea echipei Kovac Zorislav
Născut în Croaţia, dar trăind de peste 50 de ani în Belgia, domnul Kovaci Zorislav este un profesionist de înaltă ţinută, cu o experienţă excelentă mai ales în zona de copii şi juniori.
Domnul Zorislav va ocupa una dintre cele mai importante funcţii din FRF, cea de manager pentru dezvoltare sportivă. În organigrama pe care am propus-o în programul meu, managerul sportiv are în subordine, printre altele, Academia Naţională de Fotbal şi staff-ul echipei naţionale.
Date care merită a fi reţinute:
– a jucat fotbal de performanţă la nivel de juniori, fiind căpitan de echipă la echipa naţională a Belgiei U-20,
– a predat cursuri de pregătire fizică la Universitatea de Sport din Dijon, Franţa,
– antrenor al echipei naţionale a Belgiei U-18,
– supervizor şi lector al UEFA pentru cursuri de lungă durată,
– responsabil de cursurile UEFA ale lui Enzo Scifo, M. Preu-dhomme sau Marc Wilmots,
– 6 ani de experienţă în conducerea academiilor de fotbal din Belgia (RAA Louviere, St Trui-den, Union Saint Gilloise, SC Charleroi ) şi Ungaria (DVTK Diosgyor),
– scouter internaţional – Europa
League (2011-2012).
In felul acesta vreau să le transmit membrilor afiliaţi un mesaj puternic: le-am promis performanţă, aduc oameni potriviţi pentru performanţă. Le-am promis echidistanţă şi profesionalism, am adus o persoană care nu are absolut nicio legatură cu niciunul dintre grupurile de interese din fotbalul românesc. Meritul şi treaba bine facută, acestea sunt reperele managerului pentru dezvoltare sportivă.
Marketa Haindlovâ
Pentru poziţia de responsabil pentru relaţii internaţionale şi politici europene am selectat-o pe doamna Marketa Haindlovâ. În vârstă de 30 de ani, provenind din Cehia, Marketa Haindlovâ sunt convins că va fi o achiziţie foarte bună pentru Federaţia Română de
Fotbal.
Marketa Haindlovâ a absolvit facultatea de drept a universităţii din Praga, specializân-du-se în Belgia, la Gent în drept european. De asemenea, deţine un master, obţinut la Universitatea din Zurich, în studii avansate privind organizaţiile sportive internaţionale. Din 2009 ţine cursuri de drept sportiv la facultatea de drept a Universităţi din Praga.
A fost expert în cadrul Ligii Naţionale de Hochei a Cehiei, manager al echipei de cupă Davis a Cehiei, Memru al Comisiei Juridice din cadrul Federaţiei de Fotbal din Cehia, preşedinte al Comisiei de Apel şi Audit – federaţia cehă de fotbal, a participat la sesiuni de revizuire a legislaţiei sportive a Uniunii Europene.
Ovidiu Dâmbean-Creţa
Domnul Dâmbean-Creţa este propunerea mea pentru poziţia de manager financiar.
Absolvent al Facultăţii de Finanţe-Contabilitate din cadrul ASE Bucureşti, domnul Dâm-bean-Creţa este doctor în finanţe şi decan al programului de MBA româno-american ASEBUSS.
A lucrat în domeniul bancar şi a fost director financiar în cadrul mai multor companii româneşti şi străine precum: Arctic, Flanco, Infopress, Eli Lilly, Lowe & Partners.
Laur Chiricioiu
Domnul Laur Chiricioiu este cel pe care îl propun pentru poziţia de manager pentru dezvoltarea activităţilor comerciale.
FRF trebuie să ajungă să-şi maximizeze veniturile din active şi activităţi comerciale pentru a putea astfel să suplimenteze fondurile pentru dezvoltarea activităţilor fotbalistice.
Domnul Chiricioiu este absolvent de MBA, cu specializare în marketing – vânzări. Foarte orientat pe nevoile pieţei, pe evoluţia trend-urilor şi a dezvoltării de noi canale de comunicare cu clienţii, organizând şi conducând echipe de vânzari, lucrând în Europa, America de Nord şi Asia, domnul Laur Chiricioiu consider că este expertul de care avem nevoie pentru proiectarea şi coordonarea activităţilor comerciale
ale FRF.
Manager dezvoltare instituţională Pentru funcţia de manager pentru dezvoltare instituţională am în vedere o persoană al cărei nume nu-l pot face public pentru că, în acest moment, este angajat al unei organizaţii de top din România. Absolvent de administraţie şi specializare în management are experienţa în toate subdomeniile pe care le va coordona.
Lucian Vişcoţel
Fondurile europene reprezintă un domeniu foarte important pentru mine deoarece mi-am propus ca FRF să reuşească să atragă bani de pe mai multe axe. Infrastructura sportivă este la pământ. Proiecte de reconversie profesională pentru fotbaliştii care se retrag din activitate, FRF nu are. Avem multe găuri care trebuie acoperite, iar banii europeni sunt la dispoziţia noastră, dacă ştim să-i atragem. Asta înseamna specialişti în scrierea proiectelor, disciplina financiară şi transparenţa organizaţională. Prima condiţie deja o îndeplinim. Îl am alături de mine pe domnul Lucian Vişcoţel, cel care vine cu o foarte bogată experienţă în scrierea şi managementul proiectelor. A fost evaluator pentru proiecte europene, a câştigat şi a implementat proiecte cu finanţare europeană atât pentru instituţii publice, cât şi pentru organizaţii private.
Aurel Ticleanu
Domnul Aurel Ticleanu bănuiesc că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Craiova Maxima, echipa naţională…
Cu un palmares profesional impresionant, atât ca jucător cât şi ca antrenor, domnul Ticleanu va coordona Biroul pentru Promovarea Fotbalului (dezvoltarea fotbalului pentru copii şi juniori, activităţi de scouting). Am găsit în dumnealui o fire foarte deschisă, lipsită de vanităţi şi orgolii, un om etuziast, foarte dornic să participe la reconstrucţia fotbalului românesc din temelii.
Victoraş Iacob
Va face echipă cu domnul Ticleanu în cadrul Biroului pentru Promovarea Fotbalului. Am vrut ca în felul acesta să creez o punte peste generaţi, ca experienţe diferite să contribuie cât mai mult la dezvoltarea fotbalului românesc.
Atât la domnul Ticleanu, cât şi la Victoraş Iacob apreciez enorm onestitatea lor, deschiderea, faptul că s-au ţinut departe de controverse. Am încredere totală în integritatea şi profesionalismul lor, în dăruirea lor, în capacitate de a construi cu responsabilitate şi sănătos performanţă care să dureze.
Ciprian Paraschiv
Fost căpitan al Politehnicii Iaşi, retras prematur din activitate din cauza unei accidentări, Ciprian Paraschiv este un exemplu de voinţă pentru modul în care a reuşit să facă trecerea dinspre viaţa sportivă înspre cariera didactică şi administrativă. Este profesor la cate-dera de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii de Medicină din Iaşi, şi-a susţinut doctoratul în marketing sportiv şi a publicat o carte despre violenţa din sport. Este reprezentantul singurei instituţii publice care a construit o bază sportivă din fonduri europene. De asemenea, domnul Paraschiv este reprezentantul României la Comisia Europeană, facând parte din grupul de experţi care se ocupă de gândirea mijloacelor de finanţare sustenabilă a sportului.
Ciprian Paraschiv va coordona Biroul pentru Dezvoltare Fotbalistică, având ca obiectiv principal dezvoltarea fenomenului fotbalistic prin promovarea fotbalului feminin, a fut-salului, fotbalului pe plajă, fotbalului amator şi a fotbalului de timp liber. Evident, va fi sprijinit de reprezentanţi ai acestor discipline care i se vor alătura ulterior.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente