Dulcele Dragobete şi Şezătoare muzicală

Ziua de Dragobete se sărbătoreşte în fiecare an pe 24 februarie şi este asociată nu doar cu iubirea, ci şi cu începutul primăverii.
Sub motto-ul „De Dragobete-Şezătoare muzicală”, sărbătoarea dragostei la români a fost marcată cum se cuvine la Vulcana Pandele, unde administraţia locală condusă de edilul Radu Vasile şi cu implicarea şi dăruirea totală a directorului Căminului Cultural „Izvor de apă Vie”, Florina Voicu, au pregătit momente deosebite: expoziţie de mărţişoare lucrate manual de iscusiţi meşteri din comună, mărţişoare „cu suflet”, numai bune de întâmpinat aşa cum trebuie anotimpul care stă să vină,

concursul „Dulcele Dragobete” unde peste 25 de gospodine, care mai care, au pregătit cele mai alese prăjituri şi nu în ultimul rând momente artistice.
„De Dragobete-Şezătoare muzicală”
Tradiţia spune că atunci când era vreme urâtă, grupul de tineri care-l sărbătoreau pe Dragobete se aduna la casa unui burlac sau a unui gospodar de frunte în comunitatea respectivă şi-l omagia pe Zeul iubirii. Pentru această întâlnire, gazda pregătea o masă festivă, cu bucate şi băuturi preparate în acea gospodărie. În prima parte

a sărbătorii, fiecare povestea amintirile frumoase trăite la sărbătoarea Dragobetelui din anul trecut, apoi gustau din bucatele pregătite de gazdă, iar prăjiturile în formă de inimioară erau preferatele oaspeţilor.
Chiar dacă vremea nu a fost urâtă, doar vântul rece făcându-şi simţită prezenţa, cetăţenii comunei Vulcana Pandele, cu mic, cu mare, edilul Radu Vasile, deputatul Corneliu Ştefan şi alţi invitaţi s-au adunat la Căminul Cultural „Izvor de apă Vie” unde au sărbătorit Dragobetele.
În deschiderea evenimentului, edilul Radu Vasile a ţinut să le transimită un gând

tuturor celor prezenţi.
Şi directorul Căminului Cultural „Izvor de apă Vie”, Florina Voicu, omul care pune suflet în organizarea acestor momente deosebite, a mulţumit tuturor celor care se implică în aceste acţiuni dar, totodată meşterilor iscuţi care îi sunt mereu alături.
Ca de fiecare dată, deputatul Corneliu Ştefan este alături de comunitatea din Vulcana Pandele şi a ţinut să transmită tuturor cetăţenilor din localitate un gând de recunoştinţă.

Mărţişoare „cu suflet” şi Goblenuri, numai bune de întâmpinat aşa cum trebuie
anotimpul primăvara
Pentru câteva momente s-a vorbit Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii care are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
A urmat un scurt moment artistic susţinut de micile talente.
Aşa cum vă spuneam meşterii populari din Vulcana Pandele continuă promovarea unui îndrăgit simbol tradiţional românesc, Mărţişorul. La Vulcana Pandele am putut vedea cele mai deosebite mărţişoare lucrate manual de iscusiţi meşteri, mărţişoare „cu suflet”, numai bune de întâmpinat aşa cum trebuie anotimpul primăvara.
În ultimii ani, mai rar am avut ocazia să asistăm la vernisajul unei expoziţii de goblenuri. Prilejul a venit la Vulcana Pandele în cadrul plăcut al evenimentului „De Dragobete-Şezătoare muzicală”. Cei prezenţi au avut ocazia să admire cele peste 20 de goblenuri, realizate de un domn din comună.
„Dulcele Dragobete”
Un alt moment mult aşteptat a fost concursul „Dulcele Dragobete”, unde cele mai bune prăjituri au fost prezentate de 25 de gospodine din comună. Gospodinele au trebăluit cu orele în bucătărie că să pregatească blaturile şi cremele pentru delicioasele dulciuri, iar apoi s-au prezentat cu ele, frumos ornate, în faţa unui juriu priceput şi a unei audienţe pofticioase. Nicio gospodină nu a plecat acasă cu mâna goală. Pe lângă marele premiu pe care l-a primit gospodina clasată pe primul loc, toate doamnele au primit daruri şi diplome de participare. Evenimentul s-a încheiat pe acorduri de chitară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Elevii târgovişteni informaţi cu privire la riscurile asociate consumului de droguri prin proiectul "Informaţia mă protejează"

La nivelul Colegiului Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte se desfăşoară proiectul „Informaţia mă protejează”, ediţia a patra, destinat prevenirii consumului de droguri. Obiectivele proiectului vizează, în principal, conştientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de alcool, tutun şi droguri ilicite, prin realizarea unor activităţi de informare interactivă, dar şi prin […]