DUBLĂ PENTRU ANDREI IVAN

Mihai ROŞOIU

andrei ivanMorenarul format de Mircea Petrescu a fost decisiv pentru echipa sa, care a debutat cu dreptul în play-out-ul Diviziei A.
CSU Craiova a câştigat la scor în faţa revelaţiei din 2016, F.C. Voluntari. Oltenii s-au impus cu 3-0 într-un meci în care Andrei Ivan a reuşit dubla iar oaspeţii au avut doi eliminaţi.
CSU Craiova i-a administrat Voluntariului prima înfrângere din acest an, în prima etapă a play out-ului. Măzărache, de la gazde, a ratat prima ocazie importantă a partidei. Imediat, ilfovenii au reacţionat prin Alcenat, care a nimerit transversala cu un şut de la distanţă.
După o oră de joc, CSU a deschis scorul cu o execuţie imparabilă, de la 20 de metri. Ilfovenii au rămas în opt jucători de câmp în doar şapte minute. Filipov a văzut direct cartonaşul roşu pentru o intrare la Vătăjelu. Marius Avram i-a arătat apoi al doilea galben lui Alcenat. La ultima fază a reprizei, Nuno Rocha a nimerit bara porţii lui Balauru, anunţă digisport.ro.
În minutul 50, oltenii şi-au dublat avantajul prin Ivan, din pasa lui Măzărache. În minutul 68, scorul a devenit 3-0. Ivan a trecut în rolul pasatorului iar Nuno Rocha a stabilit scorul final.
CSU Craiova a oprit seria de 3 victorii consecutive în campionat a celor de la F.C. Voluntari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cuţitar, prins de jandarmi la Pucioasa

În noaptea de sâmbătă spre duminică, jandarmii care se aflau în patrulare în zona centrală a oraşului Pucioasa au observat trei bărbaţi în stare de ebrietate, care se certau pe trotuarul din faţa unei discoteci. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că […]