Două femei, cercetate de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, pentru documentarea activității infracționale, au efectuat cinci percheziții domiciliare în localitățile Crângurile, Valea Mare, Uliești și Leordeni.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii iunie 2020, două femei de 32 și 41 de ani, din localitatea Crângurile, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi încheiat un contract cu o altă societate comercială pentru obținerea unui credit în vederea achiziționării unui autoturism. Astfel, cele în cauză nu ar fi achitat contravaloarea creditului și ar fi indus în eroare persoana vătămată, fiind creat un prejudiciu în valoare de 18301,09 euro.
Totodată, cele două femei ar fi încheiat mai multe operațiuni fiscale fictive și ar fi înstrăinat bunul dobândit, însușindu-și contravaloarea acestuia.
Față de bănuite a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar pe parcursul acestei zile, acestea au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Activitățile de cercetare sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 din Codul Penal, instigare la înșelăciune, faptă prevăzută de art. 47 din Codul Penal raportat la art. 244 din Codul Penal, folosirea cu rea credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect,
faptă prevăzută de art. 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, complicitate la folosirea cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, faptă prevăzută de art. 48 din Codul
Penal raportat la art. 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 din Codul Penal, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată faptă prevăzută de art. 48 din Codul Penal raportat la art. 322 din Codul Penal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Boerescu Zaharia din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.ĩn urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus […]